După ce a trimis scrisori electorale, cu un „mic cadou” de 100 de lei pentru preoții ortodocși din țară, Simion „îi atacă” pe pensionari. Un cititor Adevarul a primit o astfel de scrisoare în cutia poștală a locuinței din Constanța. Aceasta era transmisă pe numele persoanei vârstnice care locuiește la adresa respectivă.
Scrisoarea îi este de asemenea adresată în mod special seniorului din locuință prin „Dragă (numele persoanei)”, urmată de o introducere în care candidatul partidului extremist își arată “recunoștința și respectul față de seniorii României”.
Pe spatele scrisorii este trecut codul de mandatar financiar al Alianței pentru Unirea Românilor, dar și datele companiei, precum și mențiunea că firma a tipărit scrisorile într-un tiraj de peste 1 milion de exemplare.
„Nu vă promit, fac un legământ”
Tot în textul scrisorii se menționează și cum sistemul de acum alege să îi ”ignore” pe vârstnici în loc să îi apere și cum ei sunt ”o comoară” care au construit o ”țară fără datorii”. Acesta atacă de mai multe ori modul în care conducerea actuală tratează oamenii în vârstă din România, unde menționează și pensiile, un subiect sensibil în dezbaterea publică, des folosit în campaniile electorale:
„O tară care nu-si respecta bătrânii nu are viitor. V-au promis, dar nu s-au tinut de cuvânt. V-au folosit, dar nu v-au ascultat. V-au uitat. Eu nu o voi face. Nu vă fac promisiuni. Sunteti sătui de vorbe. Dar fac un legământ, unul de fiu al acestei tări, în fata voastră, cei care i-ati fost temelie: vă voi respecta si vă voi proteja! Voi lupta pentru drepturile voastre, pentru demnitatea voastră, pentru pensiile voastre care au fost ignorate si tăiate”.
Scrisoarea mai vorbește și despre Caravana Medicală AUR, unde menționează cum acel proiect a fost făcut special pentru cei în vârstă, ”cei care au nevoie de grijă”.
„Astăzi, vă cer să aveți încredere în mine, un român simplu, dar hotărât. Într-un român adevărat, care nu a fost și nu va fi niciodată parte din sistemul care v-a umilit timp de 35 de ani. Sunt George Simion și candidez la Președinția României pentru că voi, cei care ne-ați crescut, ne-ați ocrotit și ne-ați învätat, sä fiți în sfârsit respectați. Vă port recunostintă și dragoste, astäzi și întotdeauna”, arată Simion în încheierea scrisorii.
Reacția Poștei Române
Poșta Română respinge informațiile că ar fi pus la dispoziție partidului extremist AUR baza de date a companiei de stat pentru a trimite un milion de scrisori electorale, se arată într-un comunicat de presă transmis joi. Instituția adaugă că distribuirea materialelor nu s-a bazat pe un contract plătit direct cu partidul extremist AUR, ci cu o firmă intermediară.
Firma care a realizat cele un milion de scrisori personalizate adresate vârstnicilor este S.C. DGI MULTIMEDIA DESIGN S.R.L., menționată pe spatele scrisorii, sub codul de mandatar financiar al partidului.
„Distribuirea materialelor menționate se realizează în baza unui contract comercial plătit, iar acest contract nu este încheiat cu partidul Alianța pentru Unirea Românilor sau cu candidatul acestuia”, arată instituția.
Apariția acestor scrisori a ridicat mai multe semne de întrebare în spațiul public despre modul în care partidul extremist AUR a făcut rost de datele personale ale celor un milion de cetățeni care au primit plicurile. În acest context, Poșta Română neagă faptul că le-ar fi oferit celor de la Alianța pentru Unirea Românilor baza de date a companiei naționale.