„Vor decide românii, bucureştenii, cetăţenii, în general, în ce măsură vor mai da un vot în anul electoral care urmează, mai ales în măsura în care mă voi prezenta la alegeri, pentru că avem patru tipuri de alegeri anul viitor, aşa cum ştiu toţi românii, avem alegeri locale, avem alegeri europarlamentare, parlamentare şi prezidenţiale. În măsura în care voi fi candidat, decizia dacă voi rămâne sau nu în politica mare, o vor lua doar românii”, a declarat Gabriela Firea, marţi seară, la Antena3.
Fostul ministru al Familiei a adăugat că ar fi prematur să iasă acum din politică.
„Din punctul meu de vedere, ar fi prematur să ies din politică într-un moment în care s-au aruncat asupra mea acuzaţii, invective şi vorbe grele, fără nicio bază reală. Nu sunt acuzată de absolut nimic din partea autorităţilor şi nici nu pot fi, pentru că nu am fost parte şi nu am făcut nicio acţiune împotriva vreunei persoane. Atunci, acestea fiind lucrurile, ar fi normal, dacă suntem într-o ţară normală – şi îmi place să sper că suntem – să îmi pot continua activitatea în acest domeniu. Am lucrat mai mult de 20 de ani în mass-media, am intrat apoi în politică şi ar fi normal să muncesc în continuare pentru cetăţeni”, a explicat Firea.
Gabriela Firea a mai spus că s-a retras imediat după ziua sa de naştere când era o atmosferă încărcată.
„M-am retras imediat după ziua mea, după 13 iulie, pentru că atmosfera era foarte încărcată, în mediul politic, în mass-media. Erau foarte multe acuzaţii la care nici nu reuşeam să răspund, fiindcă veneau în cascadă şi cu o repeziciune aş putea spune fără precedent şi cu o duritate de asemenea fără precedent. În România s-au întâmplat lucruri mult mai grave şi acele persoane nu au avut parte, cu ghilimelele de rigoare, de o duritate şi o campanie atât de dură”, a declarat Firea.
De asemenea, Gabriela Firea a mai subliniat că este convinsă că adevărul va triumfa.
„Dar sunt absolut convinsă că adevărul va triumfa şi de această dată, chiar dacă puţin mai dificil, fiindcă sunt foarte multe interese. De aceea, mi-am şi luat inima în dinţi şi imediat după şedinţa de guvern din 13 iulie, am avut întâlnire cu domnul prim-ministru, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, am avut în acea zi şi întâlnire şi cu domnul Paul Stănescu, secretarul general al PSD şi le-am spus punctul meu de vedere şi anume faptul că activitatea guvernului va fi îngreunată, cu un ministru care tocmai a demisionat, în persoana domnului Marius Budăi, ministrul Muncii, şi cu un alt ministru din Cabinet care încă este ţinta unor atacuri foarte dure şi nemeritate în acea perioadă. Practic m-am retras pentru ca Guvernul şi primul ministru să poată să lucreze într-o normalitate”, a mai adăugat Gabriela Firea.
Ea afirmă susține că Ciolacu i-a spus că tot ea este candidatul PSD la Primăria Capitalei, dar că decizia poate fi schimbată și un posibil candidat PSD la PMB ar putea fi Daniel Băluță.
„Dl. președinte mi-a spus că eu sunt candidatul, că nu vede o altă persoană din cadrul PSD București. Dl. președinte mi-a spus foarte clar că are informații, ca prim-ministru știe că sunt nevinovată, că vina mea a fost că am avut încredere în oameni. Vina mea este faptul că consiliera mea a avut legătură cu acea persoană implicată în cămine, nu eu direct, nici consiliera direct. Știe că sunt nevinovată și că în momentul acesta este dificil, dar că din punctul domniei sale de vedere, rămân candidatul PSD la Primăria Capitalei”, spune Gabriela Firea.