Acțiunile s-au prăbușit la bursa de la Toronto și nu mai valorează aproape nimic. Reprezentanții companiei au totuși posibilitatea să depună o contestație în următoarele luni. Deși am obținut victoria, apărarea României nu a fost ușoară.
Acțiunile Gabriel Resources se tranzacționează acum la bursa din Canada aproape de 0 – doar 0,05 dolari canadieni. Prabușirea vine după ce prețul pe acțiune era la sfârșitul săptămânii, înainte de decizia Curții de arbitraj de la Washington, 0,87 de dolari canadieni și după ce o dublare a valorii în ultimele săptămâni.
În aceste condiții, compania și-a anunțat acționarii că situația financiară este una extrem de dificilă. Mai are doar 2 milioane de dolari, care ar ajunge până în luna mai, în condițiile în care ar trebui să plătească României, conform deciziei Tribunalului, cheltuieli de judecată în valoare de 10 milioane de dolari. Bani pe care compania nu îi are, așadar, iar un împrumut ar fi dificil de obținut în aceste condiții.
Compania are dreptul să depună o contestație.
Crenguța Leaua, reprezentanta firmei de avocatură: „Decizia a fost luată 2 la 1 cu majoritate, ceea ce înseamnă că avem cel puțin un arbitru care a gândit diferit, nu știu dacă adversarii vor formula o acțiune în anulare sau nu, este o decizie care le aparține în exclusivitate, vom vedea. Dar motivele de acțiune în anulare sunt limitative, ele sunt prevăzute doar pentru anumite situații. Noi ne vom apăra, asta cu siguranță”.
Procesul Roșia Montană a fost unul foarte complicat. S-a întins pe 9 ani, însă apărarea României a fost construită pe fapte și documentte din ultimii 30 de ani, de când a început întreaga poveste.
Roșia Montană a dus la unele dintre cele mai răsunătoare proteste din România. Și chiar și acestea au contat mult în decizia arbitrilor, povestește reprezentanta echipelor de avocați care au apărat țara noastră la Washington.
Crenguța Leaua, reprezentanta firmei de avocatură: „Un investitor nu e suficient să aibă doar licența legală, obținută printr-un contract de la o autoritate publică, ci și sprijinul populației. Sprijin al populației care se numește juridic licență socială. Acest lucru a determinat nevoia ca să explicăm tribunalului arbitral un context social întreg în care se află România și atunci organizații neguvernamentale, organizații politice, de diverse tipuri, populația însăși cu manifestările sale spontane”.
Pentru moment, hotărârea Curții de Arbtraj nu poate fi publicată integral.
Totuși, surse din Guvern ne-au transmis o listă cu 6 argumente care au cântărit mult în favoarea deciziei. Astfel, avocații au demonstrat că, prin acțiunile sale, România nu a încercat să capete control asupra investiției, că firma canadiană nu a obținut niciodată acordurile și autorizațiile necesare pentru acordul de mediu, că nu a acționat în instanță Ministerul Mediului pentru a-l obține.
De asemenea, respingerea de către Parlament a legii Roșia Montană nu a pecetluit soarta proiectului, iar înscrierea în Unesco nu este incompatibilă cu proiectul minier, și nici nu există vreo legătură între acțiunile statului și despăgubirea solicitată.
Părțile pot cere însă secretizarea anumitor detalii, în următoarele 90 de zile. Inițial, oficialii au fost anunțați de 20 de zile, dar regulamentul a fost schimbat.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: „Noi, subliniez, nu am solicitat ca vreo informație de acolo să fie secretizată, va fi totul public la vedere”.
Procesul a dus și la conflicte politice. Agenția de reglementare a pieței de capital din Canada a primit o sesizare din partea opoziției pentru a verifica dacă declarațiile oficialilor români, care au influențat bursa, au fost folosite în tranzacții suspecte cu acțiunile companiei canadiene.
La rândul său, fostul premier Dacian Cioloș a depus un denunț penal la Parchetul General împotriva lui Marcel Ciolacu în cazul Rosia Montană. Și președintele USR Cătălin Drulă a făcut o plângere penală împotriva premierul PSD Marcel Ciolacu și a trimis sesizări și la Autoritatea de Supraveghere Financiară și Agenția Națională de Integritate, pentru a verifica dacă premierul a încălcat legile.