Gabriel Oprea a afirmat în cadrul interviului pentru Kanal D că folosește un șampon special „pentru păr grizonat” pentru a se vopsi. „În primul rând, folosesc un șampon să mă vopsesc. Știți ce înseamnă albirea părului? Este o boală a părului, dar sunt două condiții ca să poți aplica acest șampon.” Prima condiție este să ai păr, potrivit fostului vicepremier.
Fostul ministru a transmis că apelează la serviciile unei cosmeticiene, iar pentru el este un lucru normal să se îngrijească. „Soția mea are o cosmeticiană de vreo 20 și ceva de ani, foarte serioasă, care ne vine acasă. În momentul când termină tratamentul soția mea, urmez și fac și eu tratament, inclusiv se ocupă și de sprâncenele mele. Nu, nu-mi dau lacrimile când îmi pensează sprâncenele. Cred că este un lucru bun, normal, să te îngrijești”
Gabriel Oprea a fost achitat definitiv în cazul morții polițistului Gigină
Fostul ministru de Interne a fost achitat definitiv în legătură cu accidentul rutier din 2015 care a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină, ce făcea parte din coloana sa oficială. Oprea a declarat în cadrul interviului că viața lui a fost marcată de momente dramatice și că a oferit sprijin familiilor ofițerilor care și-au pierdut viața în misiune.
Decizia a fost luată miercuri de Curtea de Apel București după ce dosarul s-a plimbat ani de zile între instanțe. Gabriel Oprea a reacționat printr-un mesaj în care susține că este „un om nevinovat”, care timp de opt ani s-a confruntat cu „atacuri la persoană, la familie, ofense și umilințe aruncate public, sistematic”.
„Am fost țintă politică, a fost un linșaj mediatic de tip intelligence. Dumneavoastră credeți că, dacă eram cu cineva în mașină sau veneam de la cârciumă nu se spunea totul la secundă unde am fost? Nu. Am avut în ziua aia cea mai grea zi din viața mea. Am fost la minister, am avut ședință de guvern, m-am dus la președintele Iohannis pe probleme de migrație. Am trecut 10 minute sau un sfert de oră pe acasă ca să mănânc ceva, am fugit, eram robul muncii. Am fugit, pentru că eram vicepremier pe Securitate națională, am discutat probleme de securitate națională cu cei de la SRI, ne-am întors, era în jur de orele 20.00, nu s-a mers cu viteză”, a declarat Oprea, care a spus despre accident că a fost „ciudat” și pentru care nu se consideră vinovat moral.