Gabriel Liiceanu a dat în judecată postul Antena 3 şi pe Mihai Gâdea la sfârşitul anului 2019.
Sentința dată miercuri, 9 februarie, de Curtea de Apel București nu este definitivă, ea putând fi atacată la apel la Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă pentru cauze cu minori și de familie.
”Obligă pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 20.000 de euro cu titlu de daune morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. Obligă intimații pârâți în solidar la plata către apelantul-reclamant a sumei de 6.020 lei, cheltuieli de judecată. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie!, se arată în sentință.
Inițial, Tribunalul București a stabilit daune morale în valoare de 1.000 de euro pentru Gabriel Liiceanu.
Mihai Gâdea a fost acuzat de Liiceanu că în timpul unei emisiuni Sinteza Zilei din 16 aprilie 2019, difuzată la postul de televiziune Antena 3, a făcut ”acuzații mincinoase și declarații denigratoare și defăimătoare”.
Concret, președintele Humanitas s-a simțit denigrat după ce Gâdea a susținut că și-a fi bătut soția, în perioada când aceasta era însărcinată.
„Domnu’ Liiceanu, mie mi-ar fi fost foarte rușine să fiu în locul dumneavoastră pentru relatarea din interviul, cred că din revista Psihologia, a fostei dumneavoastră soții, știți la ce mă refer… S-o bateți în luna a nouă… D’asta v-a părăsit, nu?”, a spus Gâdea în timpul emisiunii.