Solistul a vorbit despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultima perioadă , dar și despre femeia care îi este alături și o pe care o iubește necondiționat.
Anul 2021 a fost unul complicat pentru Gabriel Cotabiță. A pășit în 2021 fiind internat în spital din cauza noului coronavirus, iar recent a ajuns din nou în atenția medicilor.
„De vreo doi ani de zile doar supraviețuiesc. De când am schimbat anul am trecut prin tot felul de probleme de sănătate. Ultima oară când mi se întâmplase toată lumea credea că am terminat-o. Se pare că anul acesta în care am intrat a fost unul nefast pentru mine. Mi-am petrecut Revelionul în spital, apoi am avut o problemă cu tiroida luna trecută. Problemele vin, tu doar trebuie să fii pregătit și să nu te sperie. Și mai ales să nu se sperie cei din jurul tău”, a spus Gabriel Cotabiță.
Artistul a dezvăluit că problemele se sănătate i-au fost prevăzute de către o bună amică, care se ocupă cu realizarea astrogramelor.
Gabriel Cotabiță a amintit și de Alina, femeia care i-a fost alături la bine și la greu. „Nu credeam că voi mai întâlni pe cineva care să mă iubească așa. Eu nu am făcut nimic special pentru ea, nu i-am ridicat vreo statuie. Știe doar că o iubesc și punct”, a spus Gabriel Cotabiță