Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de Aurelian Rodica, la data faptei șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate sub forma participației improprii la abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri, fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Conform procurorilor, în cauză sunt cercetate aspecte referitoare la săvârșirea unor presupuse infracțiuni de către persoane din conducerea Primăriei Timișoara în legătură cu modalitatea de organizare a unor concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât şi pentru posturi de execuţie, în perioada 2018 – 2020.
Astfel, suspecta, în calitate de șefă a Serviciului Resurse Umane, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 10 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte. Ca urmare, persoanele respective ar fi promovat concursurile și „ulterior, prin dispozițiile primarului municipiului Timișoara, care a acționat fără vinovăție, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv, etc”. Procurorii au efectuat marți, dar și anterior, percheziții și ridicări de documente în acest caz. Potrivit DNA, în cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.