Daniela Roba, fosta iubită a manelistului Nicolae Guţă, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovită de soţ cu un ciocan. Daniela Roba, make-up artist cunoscut şi fosta iubita a manelistului Nicolae Guţă, a fost transportată la spitalul Județean din Timișoara, în stare critică cu o leziune severă la nivelul capului.
Agresorul a fost dus la audieri şi reținut pentru 24 de ore. Protecția copilului a fost si ea informată şi va deschide o anchetă în acest caz.
Comunicatul Poliţiei în acest caz
“La data de 5 iunie 2023, în jurul orei 11:20, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că între doi soți, un bărbat în vârstă de 45 de ani și o femeie de 31 de ani, din Timișoara, în timp ce se aflau în locuința personală a avut loc un conflict spontan,femeia fiind lovită cu un corp contondent la nivelul capului.
Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violență în familie, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurările producerii acestui incident”, informează Poliţia.