“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați: TIMOFTE IOANA, la data faptei director general al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (C.N.C.I.R. S.A.), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (10 acte materiale) și a altor alți șase inculpați, angajați în cadrul C.N.C.I.R. SA și persoane din cercul relațional al inculpatei, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare sau complicitate la luare de mită”, a transmis DNA printr-un comunicat.
Potrivit rechizitoriului, în calitate de director general al CNCIR, Ioana Timofte ar fi încheiat contracte de formare profesională, în mod nelegal, cu două societăți comerciale, iar, în considerarea încheierii acestor contracte și a promisiunii încheierii unor contracte viitoare, conform înțelegerii prestabilite cu reprezentantul acestor societăți, ar fi pretins și respectiv, ar fi pretins și primit (pentru sine sau pentru alte persoane), în perioada 2021 – 2023, 10 (zece) sejururi în valoare totală de 586.492 lei și 39.707 euro, în Grecia (Santorini, Creta, Rodos), Spania (Mallorca), Italia (Lido di Jesolo) și Turcia (Antalya).
Ea mai este acuzată și că ar fi creat aparența de legalitate a desfășurării unor cursuri de formare profesională în străinătate pentru angajați ai CNCIR (sejururi organizate și plătite din bugetul CNCIR), care erau doar trecuți pe lista de participare, prin efectuarea unor proceduri de achiziție directă nelegale, dar și prin emiterea de diplome de participare.
Potrivit procurorilor, activitatea infracțională descrisă ar fi fost sprijinită de ceilalți șase inculpați care ar fi beneficiat și ei de sejururi mascate sub forma organizării de cursuri de formare profesională.
“În vederea confiscării speciale a echivalentului foloaselor necuvenite pretins a fi primite de inculpați, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și bani deținute de fiecare inculpat”, se mai arată în comunicat.
Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București, având în vedere calitatea de avocat suspendat a inculpatei Timofte Ioana, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii.
Autoritățile au mai precizat că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.











