Informația a fost confirmată pentru publicația moldoveană Ziarul de Gardă de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Reținerea a avut loc în același dosar în care a fost vizat și Vladimir Andronachi
Reținerea lui Osipov vine în aceeași zi în care procurorii PCCOCS l-au reținut pe Vladimir Andronachi, fost deputat PDM și apropiat al lui Vladimir Plahotniuc.
Andronachi este vizat într-un dosar ce ține de crearea și conducerea unei organizații criminale.
„Pe lângă fostul deputat al Legislativului care și-a încheiat mandatul în 2019, procurorii PCCOCS au reținut în același dosar și un fost vicepremier din aceeași perioadă, cu statut de învinuit pentru abuz de serviciu”, au declarat reprezentanții instituției.
Osipov a fost ridicat de procurori în jurul orei 19:00 și dus ulterior în Izolatorul de Detenție Provizorie al Direcției de Poliție.
Cine este Victor Osipov
În 2005, Victor Osipov a devenit consilier al fracțiunii parlamentare Alianța „Moldova Noastră”, funcție pe care a deținut-o până în 2009, arată sursa citată.
La alegerile parlamentare din aprilie 2009, a obținut un mandat de deputat pe listele aceleiași formațiuni. În toamna aceluiași an, prin decret prezidențial, a fost numit viceprim-ministru al Republicii Moldova, responsabil de domeniul reintegrării. La congresul AMN din decembrie 2009, Osipov a fost ales prim-vicepreședinte al partidului.
A candidat din nou la alegerile parlamentare din 2010, ocupând poziția a doua pe lista AMN, însă formațiunea nu a reușit să depășească pragul electoral. Pe 9 martie 2011, Osipov și-a anunțat retragerea din activitatea politică și din funcția de prim-vicepreședinte al AMN, iar o lună mai târziu partidul a fuzionat cu PLDM.
În perioada 2009–2011, Osipov a exercitat funcția de viceministru pentru Reintegrare în Guvernul Filat. Ulterior, în 2014, a fost desemnat manager al campaniei electorale a Partidului Democrat pentru alegerile parlamentare din acel an. Între februarie 2015 și 2016, a ocupat din nou funcția de viceprim-ministru, în guvernele conduse de Chiril Gaburici și Valeriu Streleț.
În martie 2015, Osipov a fost numit Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Austria, mandat pe care l-a exercitat până la 12 februarie anul curent.











