Doi tineri susțin că au făcut sex, pe vremea când erau minori, cu partonul Untold, Bogdan Buta, potrivit ZiardeCluj.ro deținut de Liviu Alexa.
Acest lucru s-ar fi întâmplat în 2021 în casa fondatorului festivalurilor de muzică.
Tinerii care au făcut declarații în presa locală din Cluj au povestit că trei băieți au fost agățați pe Tinder, apoi invitați acasă la Buta. Doi dintre ei susțin că au întreținut relații sexuale cu bărbatul. Cel de-al treilea i-ar fi furat din vilă bani, două perechi de adidași și niște căști.
Bogdan Buta respinge ferm acuzațiile, precizând că sunt rezultatul unor „minți bolnave, a unor șantajiști”.
- „Adevărul este următorul și foarte simplu. Scenariul SF complotat și prezentat în material este doar rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță.
- Dacă cineva vrea să se coboare la nivelul acestei mizerii este alegerea fiecăruia. Eu nu voi coborî în această mocirlă, ci voi alege calea justiției ca singura formă de interacțiune cu acești infractori. Nu va mai exista nicio altă poziție sau interacțiune pe subiect, decât procese sau plângeri penale”, a declarat Bogdan Buta.
Polițiștii din Cluj s-au sesizat din oficiu și au deschis o anchetă.
- „Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că una dintre persoanele implicate în organizarea festivalului Untold ar fi agresat sexual, în anul 2021 doi minori, Compartimentul Relații Publice este abilitat să precizeze următoarele: Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul inspectoratului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au demarat în cursul zilei de azi, 29 ianuarie a.c., cercetări din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 219 din Codul penal aflat în vigoare la momentul la care fapta prezentată în spațiul public ar fi fost comisă.
- Precizăm faptul că până în prezent, la nivelul inspectoratului nu au fost primite sesizări sau plângeri penale care să vizeze informațiile expuse în cursul acestei zile în spațiul public. Polițiștii de investigații criminale vor desfășura toate activităţile care se impun în vederea clarificării acestui caz și punerii în aplicare a măsurilor legale în consecință”, au transmis polițiștii din Cluj-Napoca.