La o lună de la declanșarea scandalului, Ministerul de Externe a anunțat sâmbătă că noul ministru Oana Țoiu „a semnat rechemarea imediată și încetarea detașării în MAE, din cadrul Direcției Generale de Administrare a Unităților de Învățământ și Sport Sector 4, a doamnei Tamila Andreea Cristescu, detașată pe o funcție de agent consular în cadrul Consulatului general al României la New York”
- UPDATE: Într-o reacție avută într-un story, Tamila Cristescu acuză că „decizia rechemării din post, în condiții bruște și fără o justificare clară, pare mai degrabă rezultatul unei răzbunări politice îndreptate împotriva tatălui meu”. „Dacă ceea ce se întâmplă acum este o reformă autentică, atunci sper ca toți detașații să fie rechemați acasă după aceleași criterii – obiective, corecte și transparente”, a scris ea.
De asemenea, MAE precizează că ministrul a solicitat structurilor ministerului o evaluare rapidă a numirilor făcute de instituție și propuneri concrete de reformă. „Acestea trebuie să aibă în vedere prioritar profesionalizarea numirilor în funcții și a trimiterilor la post în rețeaua externă de misiuni diplomatice și oficii consulare. Obiectivul asumat presupune ca acestea să fie bazate pe criterii de competență și profesionalism”, se menționează în comunicatul de presă.
„O dimensiune specifică a procesului de reformă vizează evaluarea oportunității detașărilor din alte instituții publice în centrala MAE și în serviciul exterior”, precizează ministerul.
Cazul Tamila Cristescu
Pe site-ul consulatului din NY, Tamila Cristescu figura ca „agent consular”, însă în comunicările instituției din 2025 ea a fost prezentată drept „viceconsul”. După întrebările Snoop, postările au fost modificate, iar tânăra a redevenit „agent consular”.
Tamila Cristescu a lucrat în funcția de consilier la Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ și Sport (DGAUIS) Sector 4 de pe 1 august 2022 până pe 1 septembrie 2022, conform CV-ului său. A fost primul ei loc de muncă din biografie.
După o lună la Primărie, pe 1 septembrie 2022, tânăra a fost detașată la Consulatul României la New York, unde a lucrat până pe 1 septembrie 2023 ca referent relații, apoi ca agent consular – poziție pe care a ocupat-o până la decizia de astăzi.
Din vara anului 2023, consul la New York este Mihaela-Simona Florea, fost secretar I la Misiunea Permanentă a României la ONU.