Valentina postează aproape zilnic poze cu ea şi copiii săi de la mare, iar cu o zi în urmă, vedeta a făcut virală o poză cu „fetele lui tata”, mai precis, Melissa (18 ani), din căsătoria cu Mihaela Borcea, gemenele lor, de 2 ani şi 5 luni, Indira Maria şi Rania Maria, Gloria, fetiţa din căsătoria cu Alina Vidican, pe care au sărbătorit-o recent, căci a împlinit 6 ani pe 24 iulie, şi Carolyn, o fetiţă la fel de superbă, care are acum 14 ani, rezultată din relaţia lui Cristi Borcea cu avocata Simona Voiculescu.
“Ne petrecem o mare parte din vară la Olimp, la hotelul nostru. Ne place, că e liniştit. Mergem la plajă, ne jucăm, fetele mai mari se joacă şi cu cei mici, aşa e drăguţ! Noi ne pozăm când cu fetele, când cu băieţii, când cu toţi, avem o familie mare şi frumoasă. Se înţeleg bine toţi copiii, iar tati e fericit că are toţi copiii alături de el şi este foarte mândru de ei! Toţi copiii au moştenit părul de la Cristi, inclusiv gemenele, nu doar fetele mai mari, eu am părul moale. Ele au toate un păr superb! Noi stăm acum la mare, dar suntem mai mereu pe drumuri, mai venim, mai plecăm din Bucureşti, suntem ocupaţi cu business-urile”, a mărturisit, pentru Click!, Valentina Pelinel.
Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei
Fostul boss de la Dinamo a avut o căsnicie de 22 de ani cu Mihaela, femeia care i-a dăruit trei copii: Patrick (22 de ani) şi gemenii Melissa şi Angelo (18 ani).
În timpul mariajului, Borcea a cunoscut alte două femei, şi anume pe fotomodelul Alina Vidican şi pe avocata Simona Dana Voiculescu. Pe prima a luat-o de soţie şi i-a făcut doi copii: pe George Alexandru (8 ani) şi pe micuţa Gloria (6 ani).
Pentru avocata Dana Voiculescu a fost doar amant şi din iubirea lor a apărut o fetiţă, Andreina Carolyn Christine, acum în vârstă de 14 ani. Ulterior, cu Valentina a mai făcut 3 copii, Milan Cristian (5 ani) şi gemenele Indira Maria şi Rania Maria, în vârstă de 2 ani şi 5 luni.