“În această după-amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat prin apel 112 despre faptul că un poliţist din cadrul Poliţiei Oraşului Bocşa care dirija traficul rutier pe raza de competenţă a fost acroşat de un autoturism care a refuzat să se conformeze solicitărilor poliţiştilor. Din verificările efectuate s-a stabilit că poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire autoturismului în cauză, acesta ar fi încetinit, apoi ar fi accelerat din nou, moment în care l-ar fi acroşat pe agentul de poliţie care se afla lângă maşina acestuia, solicitându-i conducătorului auto să oprească autoturismul şi să prezinte documentele pentru control”, transmite Inspectoratul de Poliţie al judeţului Caraş-Severin.
Șoferul conducea un Ferrari închiriat și urma să fie naș la o nuntă
Ulterior, conducătorul auto a fost identificat, acesta fiind un bărbat de 42 de ani din Reşiţa, scrie Observatornews.ro. El a fost dus la sediul poliţiei pentru cercetări. Potrivit declaraţiilor sale, el trebuia sa fie astăzi naş la o nuntă în oraş, tocmai de aceea conducea un Ferrari închiriat, înmatriculat în Germania, care era şi decorat festiv.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Totodată, a fost informată unitatea de parchet competentă, pentru a dispune desemnarea unui procuror care să coordoneze ancheta.