45,4% dintre alegătorii români care au mers la alegerile europarlamentare, pe 9 iunie 2024, în clădirea scundă din Walnut Avenue, Sacramento, capitala Californiei, au votat cu AUR. Pe locul 2 a fost S.O.S. România, partidul Dianei Șoșoacă, cu 13,64% din voturi.
În statul SUA unde s-au născut Apple, Google, Tesla și Intel, la acea secție de vot AUR și S.O.S. au adunat o majoritate confortabilă, de aproape 60%.
Tot în California, în secția San Francisco, orașul contraculturii, tehnologiei trăsnite și al luptei pentru drepturile individuale, au câștigat REPER, urmați de Alianța Dreapta Unită, iar pe trei a venit AUR, cu 16%. La doi pași de Silicon Valley, AUR și S.O.S. au luat un sfert din voturi, împreună. Iar ceva mai la nord, în Portland, Oregon, AUR a câștigat detașat cu 74% din voturi.
Ce-i unește la 10.000 de km depărtare?
Să ne amintim asta când judecăm, iritați, votul de duminică al moldovenilor. Ce legătură este între raionul Soroca, cu 61% NU la referendumul de aderare la UE, și Sacramento, cu 60% voturi pentru eurosceptici la europarlamentare?
Și ce gândire indestructibilă îi leagă pe românii separați de 10.000 de kilometri și de un PIB pe locuitor multiplicat cu 15 în California față de Republica Moldova?
Sigur că poți spune că în SUA au votat românii apropiați Bisericii, iar în Moldova cei influențați de propaganda rusă, dar răspunsul e atât de simplu doar dacă ai un institut sociologic de cercetare, așa cum sunt cele care își permit, fie că e București sau Chișinău, să dea rezultate în care anticipează votul cu abatere de 25%.
Dacă nu ești un altfel de specialist, răspunsul e mai greu. Și e bine că e dificil. Pentru că astfel de căutări obligă democrația să producă soluții. De pildă, o determină pe Maia Sandu să-și evalueze deciziile. În loc de un fals răsărit, mai bun e un crepuscul în care vezi și umbrele lunguețe ale propriilor erori.
Intoxicare rusească a fost și când actuala președintă a câștigat alegerile, în 2020. Iar atunci, oamenii au votat-o pe Maia Sandu. Acum, i-au acceptat la limită propunerea, numai că un referendum câștigat astăzi cu o margine insignifiantă nu poate urni o țară pe un drum atât de dificil, cu este aderarea la UE.
Fata euroscepticului procuror Stoianoglo lucrează la Banca Centrală Europeană
Pentru o parte a lumii, iar Republica Moldova este încă în acea parte, frica oamenilor nu este autocrația, ci anarhia. Pentru că anarhia înseamnă persecuția tuturor asupra tuturor, după cum amintea Robert K. Kaplan.
Cum te depărtezi de stâlpii luminoși ai centrului Europei, oamenii sunt înfricoșați de dezordine socială, de război, căci ele le pot sufla bruma de siguranță dobândită cu greu. Nu se tem de pierderea bunăstării, căci n-au avut-o niciodată, după cum n-au avut nici libertatea omului care, economic, se ține pe picioarele sale.
Drumul demnității pentru Republica Moldova este spre Vest, dovadă că și procurorul Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu și cel care a spus NU referendumului pro-UE, are o fată care a studiat în Olanda. Corina Stoianoglo lucrează la Banca Centrală Europeană, în Germania, nu la Moscova, unde bancherii sunt aruncați pe fereastră.
Dar ideile generoase și promisiunea viitorului nu pot acoperi sărăcia unui stat precum Moldova, corupția și chiar aroganța celor de la putere, care consideră că democrația se importă precum prosecco, are bule, dar se poate bea.
Nici ei nu-l înghit pe Putin
Uneori, schimbările extreme și neexplicate pot destabiliza și au potențial de a afecta pașii buni și însăși cauza în numele cărora sunt făcute.
Indiferent de votul lor, nici moldovenii din Orhei sau Soroca și nici românii din California nu-l iubesc pe Putin. Președintele Federației Ruse e asasinul lui Navalny și al atâtor patrioți ruși și un despot ticălos care a aruncat lumea în aer. Asta nu se va schimba niciodată. După cum nu se va schimba experiența că a ”fi sub ruși” e semnul sclaviei, pe care popoarele din fosta URSS nu vor să o mai experimenteze.
Probabil că nu doresc însă ca viața lor să fie extensia unui singur fel de a privi lumea, față de care ei să se simtă oameni insignifianți, din locuri îndepărtate. Iar asta e valabil fie că e vorba de Moldova sau de Silicon Valley.