Avocatul familiei victimei, Cosmin Todorescu, a declarat marţi că Primăria Arad trebuie să răspundă pentru “fapta abuzivă” a poliţistului local aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Cosmin Todorescu a precizat că suma de un milion de euro solicitată drept despăgubiri morale se poate modifica pe parcursul urmăririi penale, inclusiv până la primul termen de judecată.
Contactaţi de Agerpres, reprezentanţii Primăriei Arad au declarat că deocamdată nu le-au fost aduse la cunoştinţă pretenţiile financiare ale familiei victimei.
Pe de altă parte, marţi a avut loc reconstituirea morţii bărbatului bătut.
“Avem o stare de fapt lămurită, dar reconstituirea se efectuează la finalul urmăririi penale, după ce avem suficiente probe. Inculpatul a recunoscut în parte faptele, a recunoscut că a lovit, dar nu toate loviturile. Probabil doreşte o schimbare de încadrare juridică, din tortură, în lovituri cauzatoare de moarte”, a declarat procurorul criminalist Pavel Palcu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
La începutul lunii octombrie, un poliţist local, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Arad, a fost arestat preventiv pentru tortură urmată de moartea victimei, după ce în 14 iulie a ridicat de pe stradă un bărbat care ar fi fost agresiv cu trecătorii şi l-a dus la sediu pentru a fi amendat, însă acolo l-ar fi bătut crunt, victima suferind, între altele, ruptură de cord
La sediul Poliţiei Locale a sosit un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, chemat de unul dintre poliţişti, iar la ora 20,55 a sosit şi un echipaj SMURD. Bărbatul este scos pe targă 15 de minute mai târziu şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde a doua zi a decedat.
Iniţial, s-au făcut cercetări pentru ucidere din culpă şi s-a dispus efectuarea necropsiei, iar medicii legişti au constatat că “moartea victimei a fost violentă”. S-a constatat că victima suferise o intoxicaţie acută cu o substanţă neidentificată, dar şi faptul că avea “leziuni traumatice externe, care au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure/planuri dure”