Publicația europeană de știri politice EurActiv a anunțat rezultatele unui sondaj propriu, conform căruia partidul Alianța pentru Uniunea Românilor (AUR), ”condus de George Simion și a apărut pe scena politică a României în 2019”, se află pe primul loc în preferințele electoratului în ceea ce privește mandatele de europarlamentar, urmând să obțină 12 eurodeputați la viitoarele alegeri din 9 iunie.
Conform aceluiași portal european de informații, ”popularitatea marii coaliții dintre Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal a continuat să scadă în urma scandalurilor de corupție”, publicația preconizând faptul că PSD va obține doar nouă locuri de europarlamentar, în timp ce PNL se va alege cu doar opt eurodeputați.
Singurele forțe politice care ar putea completa mandatele de europarlamentari rezervate României sunt, potrivit sondajului Europe Elect realizat pentru EurActiv, USR cu 3 mandate și PMP cu 1 mandat.
EurActiv este un site de știri european axat pe politicile UE , fondat în 1999 de editorul de media francez Christophe Leclercq . Sediul său central și colectivul redacţional de bază sunt situate la Bruxelles, cu alte birouri la Paris și Berlin.
În mai 2023, Euractiv a fost achiziționată de compania media belgiană Mediahuis în ceea ce a devenit prima achiziție de platformă media internațională a companiei. Potrivit sondajului media UE din 2023, realizat de „Savanta pentru BCW Brussels”, Euractiv s-a clasat pe locul 5 drept cea mai influentă sursă media din UE, trecând pentru prima dată în top 10 și depășind Bloomberg, EUObserver și EuroNews . În 2022, un studiu realizat de Consiliul Uniunii Europene a clasat EurActiv pe locul al doilea pe lista celor mai influente instituții media în rândul deputaților în Parlamentul European.
Eurodeputații AUR de-a dreapta parlamentarilor europeni ai Giorgiei Meloni
Europarlamentarii AUR s-ar putea alătura, după 9 iunie, grupului național-conservator ECR
Citându-l pe liderul AUR, George Simion, jurnaliștii de la EurActiv anunță că europarlamentarii AUR intenționează să se alăture după alegerile din 9 iunie, în Parlamentul European, grupului național-conservator ECR, pentru a-și uni rândurile cu eurodeputații premierului italian Giorgia Meloni, pe care Simion îl consideră un model.
”Se așteaptă ca ECR să devină al treilea, al patrulea sau al cincilea grup ca mărime din Parlamentul European, într-o cursă directă cu grupul de extremă dreapta ID și grupul liberal Renew Europe”, afirmă EurActiv.com, în cadrul unui articol în care mai anunță că ”AUR intenționează să intre la guvernare, iar Simion arată clar că este gata să zguduie Parlamentul European și să lupte cu „birocrații” Comisiei Europene”.
Simion: Apărarea democrației nu este facultativă!
Președintele AUR acuză ”lovitura de stat în plină desfășurare” în România, în legătură cu care instituțiile statului se arată inerte și indiferente.
George Simion solicită printr-o postare pe blogul personal sprijinul fiecărui român pentru a opri ”dictatura în plină ascensiune a PSD și PNL”.
”Pe 8 Martie, Guvernul Ciolacu adopta odioasa ordonanță de urgență prin care decidea comasarea alegerilor (…) OUG 21/2024 reprezintă întruchiparea unui regim politic antidemocratic, ce modifică legislația electorală doar pentru ca Ciolacu și Ciucă să își asigure în mod brutal supraviețuirea politică (…) Suntem în fața celui mai grav derapaj constituțional din ultimii 34 de ani, iar Avocatul Poporului și judecătorii CCR sunt cu toții paralizați sub comanda politică a tartorilor politici care i-au numit în funcții (…) Democrația în România a fost pusă pe pauză și nu există NICI MĂCAR O INSTITUȚIE de drept din țara aceasta care să acționeze împotriva acestei grave lovituri de stat pe care o dau Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, împreună cu tătucul acestui regim antidemocratic, K.W. Iohannis”, se arată în apelul lui George Simion.