Euredeputatul USR Vlad Gheorghe simulează, în baza unei facturi, cât ar trebui să plătească României, politicienii austrieci pentru decizia lor de a respinge din nou aderarea țării nostre la spațiul Schengen.
„(…) 11.000.000.000 de Euro, atât ar trebuie să plătească Austria românilor pentru că ne-au lăsat iar în afara spațiului Schengen. Atât ne costă anual statul pe la cozi din cauza celor care ne discriminează – fără TVA, că suntem în UE”, spune Vlad Gheorghe.
Acesta consideră că „Herr Nehammer” ar trebui să zică mersi pentru că factura reprezintă un singur an la plată, deşi din 2011 România îndeplineşte toate criteriile de aderare la Schengen. De asemenea, Vlad Gheorghe semnalează că guvernul PSD-PNL nu e în stare să impună respectul pe care România îl merită.
„Să zică mersi c-am calculat doar costurile obiective, fără daune civile – toți nervii, toată umilința, toate orele din viață pierdute de românii din țară şi din diaspora, precum şi de ceilalți cetățeni europeni ținuți aiurea pe la granițe ca să-şi facă Nehammer campanie electorală pe spatele lor. Să fie foarte clar: decizia guvernului austriac de a lăsa iar România în afara Schengen este una profund arbitrară şi discriminatoare, aşa cum scrie şi în Rezoluția pe care am propus-o şi care a fost votată de Parlamentul European în iulie la Strasbourg. Acum că s-a încheiat campania în Austria, Karl Nehammer tot se-ncăpățânează să ne discrimineze – că aşa-i zice prietenul de la Moscova, că aşa îi zice prietenul de la Budapesta, nu ne interesează. Ori intrăm în Schengen – cum merităm de peste 10 ani, ori guvernul Nehammer are de plată 11 miliarde anual către România. În viața reală orice faptă are consecințe, iar dacă guvernul PSD-PNL nu e în stare să impună respectul pe care România îl merită, atunci ne ocupăm de la Bruxelles să facem politicienii austrieci care ne discriminează să plătească”, afirmă Vlad Gheorghe.