„Cred nespus în Dumnezeu şi cred că Dumnezeu le-a spus acelor oameni de ştiinţă care au creat vaccinul cum să facă acest lucru”, a declarat episcopul Tihon al Bulgariei care, alături de Ministrul Sănătății, sunt primii cetăţeni bulgari vaccinaţi în campania începută duminică. În România, BOR a refuzat să-și încurajeze credincioșii să se vaccineze.
Primele 9.750 de doze de vaccin au sosit sâmbătă dimineaţa în Bulgaria, sub măsuri stricte de securitate, şi au fost distribuite în şase regiuni alese pentru campania de vaccinare.
Cantitatea este „simbolică”, potrivit declaraţiilor ministrului sănătăţii, dat fiind că acoperă dozele necesare pentru mai puţin de 5.000 de persoane, alese din rândul medicilor aflaţi în prima linie a luptei împotriva coronavirusului.
„Mă vaccinez pentru că eu cred că fără vaccinuri lumea contemporană nu ar mai fi aşa cum o cunoaştem. Cred că oamenii de ştiinţă şi-au făcut treaba pentru ca vaccinul să fie salvarea pe care toţi o aşteptăm. Şi voi fi sincer: sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu tatăl meu în vârstă de 70 de ani fără teama de a-l îmbolnăvi”, a declarat Angelov, chirurg de profesie, din spitalul Sfânta Ana din capitala Sofia.