Elena Merişoareanu a povestit experiența avută cu COVID-19, deşi era vaccinată cu schema completă. Artista a stat internată nouă zile la Institutul „Matei Balș” timp în care a urmat tratament.
„Am stat nouă zile, trebuia 14, dar mi-a ieșit CT–ul bine la plămâni. Mi-a afectat un plămân opt la sută, dar am ieșit cu zero”, a povestit Elena Merişoreanu care a subliniat că a avut noroc că nu a făcut o formă mai gravă a bolii.
Mai mult, artista a ţinut să le transmită un mesaj colegilor, care au acuzat-o că a fost plătită să stea în spital.
„Am colegi care mi-au zis că am stat acolo că m-au plătit. Nu le doresc să ajungă și ei la spital, să vadă cum e. Boala asta e parșivă”, a transmis Elena Merişoreanu, potrivit impact.ro.
Interpreta este vaccinată cu ambele doze de ser şi în aprilie făcuse şi vaccinul antigripal.