Elena Lasconi a afirmat, într-un mesaj transmis pe grupurile de comunicare ale USR, că ultimele zile au fost „cele mai grele şi dureroase” din viaţa sa, transmite news.ro, care citează surse politice.
„M-am aşteptat la orice mai puţin la faza cu Oana. Pur şi simplu m-a doborât. Cel mai greu e să fiu spectator la linşajul de care are ea parte zilele acestea şi cine ştie câte de acum înainte şi la cât suferă întreaga mea familie. Înainte de funcţii, care vin şi pleacă, fiica mea este şi va rămâne fiica mea cât o să trăiesc. O iubesc indiferent ce o să spună sau o să facă. Aşa că, mă pregătesc să plec la Paris să o ascult, să avem un dialog, să o strâng în braţe. Ce se întâmplă acum nu e o problemă atâta timp cât există iubire. Lucrurile astea le rezolv eu cu ea şi ştiu că o să fie bine. Săptămâna asta o să mă ocup doar de asta”, a transmis ea.
Elena Lasconi le-a cerut iertare „colegilor care s-au simţit dezamăgiţi” de declaraţiile sale.
„Vreau să vă mai asigur că sunt pe deplin conştientă de toată munca voastră depusă de-a lungul timpului pentru acest partid. Nu a fost în van şi aportul fiecăruia a ajutat să întărească un crez comun, o speranţă. Îmi pare rău dacă există colegi care au simţit că declaraţiile mele au sabotat într-un fel acest efort. Ştiu că acum sunt multe întrebări fără răspuns, unele cu sclipici şi can-can, altele cu consistenţă. Va veni şi timpul lor. Analizaţi cu precauţie tot ce vedeţi şi auziţi săptămâna asta în spaţiul public. Eu nu mint şi nu am intrat în politică ca să mă fandosesc”, a adăugat ea.
Primarul din Câmpulung Muscel a menţionat că a primit oferte de a fi „cap de listă” de la „aproape toate partidele”.
„Am convingerea că o să fie bine. Orice se poate gestiona dacă suntem uniţi. Chiar şi problemele personale. Aşa că, mergem înainte! Cred că la fel de important este să tragem aer în piept înainte de a lua poziţie pentru sau împotriva cuiva/ceva pentru că lucrurile sunt de cele mai multe ori altfel de cum par. E important să avem încredere unii în alţii. Eu am. Chiar şi în aceste momente în care simt că nu mi se mai ia «bolovanul de pe piept»”, a mai afirmat Lasconi.
Elena Lasconi, cap de listă USR la alegerile europarlamentare, a dezvăluit că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradiţională din 2018.
Ulterior, preşedintele USR Cătălin Drulă a anunţat că a avut o discuţie cu Elena Lasconi şi i-a cerut retragerea din campania pentru europarlamentare, după scandalul provocat de declaraţiile acesteia privind votul la referendumul pentru familie.
Într-o postare pe Instagram, printre lacrimi, fiica Elenei Lasconi s-a declarat „dezgustată” de declarațiile mamei sale.
„Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie şi din acest motiv nu o mai susţin pe mama din acest moment”, a spus ea.
Biroul Naţional al USR a luat act, duminică seara, de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare. Elena Lasconi va continua să muncească pentru câmpulungeni şi va avea sprijin din partea USR pentru a face, în continuare, performanţă în administraţie.