Prețurile unor alimente, în special pâine și produse de panificație, lactate și mezeluri, ar putea crește cu până la 8-10% până la finalul anului, pe fondul costurilor ridicate cu energia și transportul, a confirmat și Feliciu Paraschiv, vicepreședinte al Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR).
Șeful Romalimenta a mai spus luni la Radio România Actualități că RomGaz ar putea să vândă la un preț mai mic „dacă cineva ia această decizie”.
Popescu mai spune că din punct de vedere al prețurilor la produsele alimentare, România e mai ieftină, pentru că puterea de cumpărare este mai mică, iar prețurile nu pot fi majorate mult întrucât populația nu-și permite asemenea majorări.
„Nu vedeți că o creștere de 10% la pâine înseamnă 20 de bani, 15 bani, 30 de bani maxim și totuși populația admite greu asemenea majorări?”, explică șeful Roalimenta.
Potrivit acestuia, cele mai afectate domenii sunt panificația și industria cărnii, dar niciun alt domeniu nu e protejat. „Până și apa minerală e afectată, pentru că se transportă foarte mult cu autovehiculele, iar carburanții au o pondere mare, 15-20% în prețul de cost al produselor”, mai spune Popescu.
Prețurile alimentelor au crescut în acest an cu aproximativ 10% față de aceeași perioadă din 2025, însă, după Paște, sunt posibile noi majorări, în contextul creșterii costurilor cu energia, gazele și combustibilii, susține Aurel Popescu.
Industria alimentară din România este unul dintre cei mai mari angajatori din economie, cu aproximativ 200.000 de salariați și o cifră de afaceri de peste 30 de miliarde de euro.
Romalimenta reprezintă majoritatea asociațiilor și patronatelor din industria alimentară și a băuturilor, alături de companii procesatoare românești și străine.











