Surse judiciare au declarat pentru Adevărul că în dosarul DIICOT în care se investighează o rețea de traficanți de droguri care ar fi distribuit stupefiante în licee din București sunt vizați doi tineri ai căror părinți lucrează la MAE (secretar de stat în MAE) și la DNA.
Unul dintre cei doi tineri ar fi minor, potrivit surselor citate.
Printre liceele unde ar fi fost distribuite substanțele interzise sunt Liceul Traian și Liceul Hristo Botev.
Este vorba despre dosarul în care procurorii DIICOT au descins, luni, la 23 de adrese din București. Anchetatorii investighează o rețea de trafic de droguri de risc și de mare risc.
“În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2022, membrii grupului au comercializat droguri de mare risc și de risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București.
Până la acest moment, pe parcursul perchezițiilor domiciliare au fost identificate diferite cantități de canabis, cocaina și ketamină precum și comprimate de Xanax.
Peste 20 de persoane urmează a fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei ,,Vlad Țepeș”.
Suportul de specialitate a fost asigurat Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, a transmis DIICOT.