Liviu Dragnea a fost invitatul Ancăi Alexandrescu, duminică seara, în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel. Dragnea a ținut să-i dea o replică lui Sorin Grindeanu după ce cel din urmă declarase că îi este milă de Dragnea:
“Măi, Sorine, să îți fie milă de tine și de oamenii pe care îi chinui și firmele pe care le-ai distrus, nu de mine care te-am făcut ce ești”, a spus Liviu Dragnea.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a făcut inițial declarația că “îi este milă” de Dragnea după ce acesta vehiculase informațiile că actualul ministrul al Transporturilor va fi şeful SRI.
Întrebat, într-o conferinţă de presă, cum reacţionează la ceea ce susţine Liviu Dragnea, că se discută că el ar fi viitor şef al SRI, Sorin Grindeanu a afirmat că a refuzat să răspundă la această întrebare până în prezent, dar că, deşi va fi certat de colegi, de data asta are un comentariu.
„Eu am refuzat să răspund la ceea ce … şi am văzut că spune. Am un singur comentariu, deşi colegii mă vor certa că răspund, să ştiţi că e jenant pentru un fost preşedinte PSD să aibă asemenea declaraţii sau asemenea poziţii. Efectiv îmi este milă de el”, a declarat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii.