”Azi a fost comisă o greșeală politică fatală. Să arestezi un Procuror General, fără temeiuri clare, cu mascați, în grabă, noaptea, din frică față de ceea ce cunoaște el și din neputința de a merge pe căi legale în demiterea lui – toate acestea arată că guvernarea se află în mare disperare. Și a luat-o pe căi foarte și foarte greșite”, a reacționat liderul socialist din Republica Moldova
”Nimeni nu poate ști exact care vor fi consecințele pe termen lung ale acestui abuz ieșit din comun asupra statului de drept, dar este clar că aceste consecințe vor fi negative pentru cei care au dat undă verde abuzului. Ei vor purta în cele din urmă răspunderea deplină pentru nebunia de astăzi. Stimați cetățeni, azi ne-am convins cât e de periculos pentru un stat de drept când dictatura se camuflează în democrație și când uzurparea puterii se ascunde după slogane proeuropene. Anume asemenea procese urmărim în ultimele luni și săptămâni, când rând pe rând instituțiile statului sunt capturate politic, mai ceva ca pe timpurile lui Plahotniuc, iar guvernarea efectuează o epurare totală a celor care nu sunt membri PAS sau nu poartă eticheta de „oameni buni”, se mai arată în postarea fostului președinte moldav pe contul său de socializare.
Le amintesc celor de guvernare că vremurile mereu se schimbă, mai ales așa „vremuri bune” ca acestea, și atunci vor răspunde inevitabil pentru fărădelegile și precedentele periculoase pe care le comit ei azi. P.S. La emisiunea TV din această seară, care a fost înregistrată la orele 12:00 pentru ca am planificat din timp o deplasare de 2 zile, nu am oferit comentarii la situația de azi, pentru că nimeni nu își închipuia că Președinția și PAS vor comite o asemenea eroare strategică. Dar cu primul prilej (joi-vineri voi fi deja in țara) voi reveni la acest subiect. Toți politicienii vor avea încă multe de spus despre ce s-a întâmplat azi. Și nu doar politicienii, dar și cetățenii, procurorii, judecătorii. Astăzi este începutul sfârșitului pentru acest regim”, își încheie apoteotic declarația fostul președinte al Republicii Moldova
În democrație, corupții merg la pușcărie
Potrivit medicului Dragoș Galbur, Dodon a făcut aceste declarații de la adăpostul unui plan de fugă, pe care l-a pregătit deja, împreună cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Kransoselski.
”Mai în scurt ‘lumea’ zice că în zilele următoare ar urma să fie reținut și Igor Dodon (care are în jur de 17 dosare penale pe numele său). Acesta cunoaște acest lucru și cică se pregătește să fugă din țară cu ajutorul lui Vadim Krasnoselski, prin transnistria, prin Ucraina, spre Rusia. Hai să vedem”, a anunțat ieri, pe pagina sa de Facebook, Dragoș Galbur.