Astfel, a fost stabilit și un grafic cu privire la locul și termenul în care aceștia pot lua cunoștință de materialele urmăririi penale.
Menționăm că în cadrul acestui dosar, lui Igor Dodon i se incriminează infracțiunea de depășire a atribuțiilor de serviciu, săvârșită de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat.
Procuratura menționează că învinuirea formulată fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al Economiei și Comerțului.
“Mai exact, acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA “Energocom” cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2.320.000.000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 – iunie 2009, contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii în persoana Ministerului Economiei și Comerțului și în special atribuțiile funcționale al Ministrului Economiei și Comerțului.
Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv, a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, deși SA “Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA “Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11.927.173 dolari SUA, echivalentul a 123.957.916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
În acest context, menționăm că, în cadrul urmăriri penale au fost obținute probe, care dovedesc caracterul prejudiciabil al contractului de achiziție a energiei electrice nominalizat supra, încheiat în detrimentul intereselor statului, și anume existența la acel moment a contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate de către ЗАО “Молдавская ГРЭС” cu agenți economici din străinătate la prețuri mult mai mici decât prețul de achiziție a energiei electrice de către SA “Energocom” de la companie străină din Ungaria, energiei electrică care era livrată prin rețelele electrice al R. Moldova în baza unui contract de agent dintre SA “Energocom” în calitate de Executor și ЗАО “Молдавская ГРЭС” în calitate de Client.
Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova”, comunică Procuratura Generală.
Episodul respectiv a fost disjuns într-o procedură separată din dosarul de bază. Totodată, Procuratura concretizează că urmărirea penală continuă în privința unor persoane fizice, companii străine, înregistrate în zone off-shore, pe contul cărora au fost transferate o parte din mijloacele financiare rezultate din contractul privind procurarea energiei electrice de către SA “Energocom”.
Unele dintre sunt parte a grupului criminal organizat condus de Vlad Plahotniuc, prin intermediul persoanelor sale de încredere, inclusiv Vladimir Andronachi, care sunt beneficiarii finali a unei părți din banii obținuți din “schema cu energia electrică”.
La fel, investigațiile penale vizează și transferurile mijloacelor bănești din “schema cu energia electrică” efectuate în contul unui partid politic din Republica Moldova, persoane fizice și companii afiliate unor persoane cu funcții de rang înalt în stat.
Despre rezultatele acestor acțiuni, procurorii vor informa ulterior.