Dmitri Medvedev, care este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, un organism prezidat de Vladimir Putin, a declarat duminică într-un mesaj pe conturile sale oficiale de pe reţelele sociale că Rusia va fi nevoită să apeleze la propria doctrină nucleară într-un astfel de scenariu.
„Imaginaţi-vă că ofensiva, care este susţinută de NATO, ar fi un succes şi ar smulge o parte din teritoriul nostru, atunci am fi forţaţi să folosim o armă nucleară conform regulilor unui decret al preşedintelui Rusiei. Pur şi simplu nu ar exista altă opţiune. Aşa că duşmanii noştri ar trebui să se roage pentru (succesul) luptătorilor noştri. Ei se asigură că nu se aprinde un incendiu nuclear global”, a declarat el.
Medvedev, care de la invazia rusă din Ucraina s-a impus ca una dintre cele mai dure voci ale Moscovei, a părut să se refere la noua doctrină nucleară a Rusiei, care a stabilit că armele nucleare pot fi folosite ca răspuns la o agresiune împotriva Rusiei desfăşurată cu ajutorul armelor convenţionale, dar care ameninţă existenţa statului rus.
Ucraina desfăşoară în prezent o contraofensivă prin care încearcă să recucerească teritoriul pe care Rusia l-a anexat unilateral şi pe care l-a declarat ca făcând parte din propriul teritoriu.
Putin a declarat sâmbătă că nu au existat schimbări semnificative pe câmpul de luptă în ultimele zile şi că Ucraina a pierdut foarte mult echipament militar începând de la 4 iunie. Kievul spune că forţele sale fac unele progrese în demersul lor de recucerire a teritoriului, deşi într-un ritm mai lent decât cel dorit.
Criticii Kremlinului l-au acuzat în trecut pe Medvedev că a făcut declaraţii extreme în încercarea de a descuraja ţările occidentale să continue să aprovizioneze Ucraina cu arme.