“Certificatul de vaccinare a fost adoptat. De îndată ce legea va fi promulgată, certificatul va deveni obligatoriu la intrarea în clădirile publice supuse deja permisului sanitar (stadion, teatru sau sală) pentru toţi spectatorii, practicanţii, profesioniştii francezi sau străini”, a scris Mărăcineanu, pe Twitter.
Cu toate acestea, Gilles Moretton, preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, a declarat, duminică, că se lucrează la un set de reguli pentru sportivii străini nevaccinaţi, pe baza unei intenţii anterioare a Ministerului Sporturilor, care însă nu mai este de actualitate.
“Echipele noastre lucrează în colaborare cu autorităţile publice, care vor preciza în timp util regulile referitoare la primirea sportivilor străini nevaccinaţi pentru turneul nostru”, a spus el.
Protocoalele de sănătate impuse în timpul evenimentelor sportive majore din Franţa, în special bulele sanitare, ar permite “cuiva precum Novak Djokovic să poată intra pe teritoriul Franţei” şi să participe la Roland-Garros, spunea, la 6 ianuarie, ministrul Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, la France Info.
Însă situaţia s-a schimbat după ce a fost adoptat ceritifcatul de vaccinare, iar Roxana Mărăcineanu a dat asigurări că nu vor fi create bule speciale pentru sportivii nevaccinaţi, aşa cum se intenţiona.
“Nu se pune problema ca pentru sportivi, artişti, personalităţi, să existe derogări de la regulă”, a declarat şi Christophe Castaner, preşedintele grupului LREM din Adunarea Naţională, camera inferioară a parlamentului francez.
El a adăugat că Novak Djokovic nu va juca dacă nu respectă o regulă care se va aplica spectatorilor sau copiilor de mingi, informează News.ro.
Astfel, Novak Djokovic riscă să piardă al doilea Grand Slam din cauza refuzului său de a se vaccina. În tenisul masculin, 97% dintre jucători sunt vaccinaţi, în timp ce la feminin proporţia de vaccinare este de 85%.
Novak Djokovic a părăsit Australia, duminică, la bordul unui avion al companiei Emirates cu destinaţia Dubai, după ce apelul său la decizia de anulare a vizei de intrare în Australia a fost respins de un tribunal din Melbourne.
Turneul de la Roland Garros va avea loc între 22 mai şi 5 iunie 2022.