„Sunt senatorul, hai, ne certăm… Da, domnule, acolo, sunt aşteptată”, a susţinut Șoșoacă.
Deși jandarmul i-a spus din nou că nu poate intra, senatoarea şi-a văzut de treabă şi, împreună cu susţinătorii ei, s-a alăturat celorlalţi credincioşi.
Diana Șoșoacă a susținut că va sta de două ori la coadă pentru a se închina la raclă pentru România.
„Am venit cu gânduri de pace, de rugăciune pentru această ţară şi pentru acest popor amărât. Noi am venit azi-noapte, de la 3 am stat la coadă şi o să mai stăm încă o dată pentru că o rugăciune în plus este binevenită pentru ţara aceasta care se află pe fundul prăpastiei la acest moment”, a declarat Diana Şoşoacă.
Senatoarea l-a criticat pe Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și pe cei care se află acum în funtea țării, spunând că din cauza lor avem probleme în situația de față.
„Dar atunci când avem străini la putere şi mai ales persoane care nu sunt nici căsătorite şi nu au nici copii nu au cum să înţeleagă ce înseamnă să fii familist, să mergi la biserică ș.a.m.d.
Şi mai ales că sunt de altă religie. Şi atunci avem o problemă. Avem o problemă pentru că religia lor văd că începe să se impună în Europa şi stau să-mi aduc aminte, să ne aducem aminte cu toţii cât a luptat Ştefan cel Mare împotriva Imperiului Otoman tocmai pentru ca aceste tărâmuri minunate să rămână creştine, iar acum ce? Să fim musulmanizaţi pentru că un musulman conduce România?
Cu tot respectul pentru musulmani, dar aici suntem creştini ortodocşi şi trebuie să ni se respecte drepturile. Aici e problema. Vorbim de Raed Arafat. Dacă nu ar exista acest om şi ceilalţi politicieni care nu fac decât rău efectiv… deci nu i-am văzut cu un pic de empatie, cu un pic de suflet, n-au nimic, nu simt. Sunt reci, sunt opaci, sunt insensibili. De aceea avem aceste probleme”, a explicat Diana Șoșoacă.
Șoșoacă a mai spus că ea crede că Sfânta Parascheva a vrut să fie senator.
„Da, deci anul trecut, nu ştiu, poate că Sfânta Cuvioasă Parascheva a vrut să fiu senator tocmai ca să duc la îndeplinire menirea pe care o am, cum zice Sfinţia sa Teodosie”, a conchis Diana Şoşoacă.