Administrațiile locale, libere și autonome, au cel puțin un moment cronologic în care, dincolo de fardurile declarative, dau măsura reală a capacității lor. Iarna.
Iarna, Primăriile se împart în instituții care privesc ninsoarea ca pe un fenomen meteorologic, și instituții care tratează zăpada, viscolul și gheața, ca pe niște simple formalități birocratice ce pot fi rezolvate prin copy-paste.
Urziceniul, în februarie 2026, a demonstrat că aparține celei de-a doua categorii, iar zăpada a avut, din nefericire, nesimțirea de a nu ține cont de deciziile primarului Constantin Sava și de a nu respecta șablonul tehnic reciclat cu religiozitate de trei ani încoace.
Copy – Paste programatic, că merge și-așa
”Nu ne-am așteptat, nu eram pregătiți”, spuneau, deunăzi, reprezentanții SC Salubritate Urziceni, practic prelungirile primarului Sava. De ce?, vine întrebarea. Nu au ajuns la voi atenționările meteo, sau n-ați avut resursele corespunzătoare?
Pentru că programul de deszăpezire pentru sezonul 2025–2026, adoptat la inițiativa primarului și trecut, ca în fiecare an, prin filtrul disciplinat al Consiliului Local, nu este doar asemănător cu cele din 2023–2024 și 2024–2025. Este, în proporție covârșitoare, identic. Aceleași capitole, aceleași formulări, aceleași utilaje inventariate solemn, ca într-un pomelnic tehnic care nu îmbătrânește niciodată. Se schimbă anul, se schimbă numărul hotărârii, mare atenție să nu se schimbe și semnătura de la final, și gata, orașul este deszăpezit anticipativ, la birou, prin apăsarea tastei ”Save As”.
Analiza documentelor aprobate pentru sezoanele 2023–2024, 2024–2025 și 2025–2026 arată că structura, procedurile, lista de utilaje, normele de intervenție și prioritizarea străzilor sunt în proporție covârșitoare identice.
Chiar și la utilaje, deși nimeni nu a văzut în Urziceni, pe 18 februarie, mai mult de o gunoieră cu lamă improvizată, în programe apar mereu aceleași 3 lame, 2 sărărițe, 1 tractor cu remorcă,1 încărcător frontal, 1 încărcător închiriat și 3 autobasculante.
De la an la an, în programele de deszăpezire asumate de Constantin Sava, care funcționează ca un document standardizat, nu ca niște instrumente dinamice de management al riscului, nu apare nicio analiză post-sezon, nicio evaluare a performanței din iernile anterioare și niciun scenariu pentru episoade extreme.
Salubrizare Urziceni, ingineria bumerang a lui Constantin Sava
Repetiția aproape ritualică descrisă mai sus ar putea fi inofensivă, dacă n-ar exista un detaliu esențial: SC Salubritate Urziceni nu este o entitate exotică, căzută din cer, ci o societate înființată la inițiativa primarului Constantin Sava, cu municipalitatea drept acționar unic, tocmai pentru a păstra resursele în plan local, pentru a evita plata serviciilor către terțe firme externe (asigurând și un tarif considerabil mai mic, prin neprioritizarea profitului) și pentru a asigura un control mai riguros al cheltuielilor și al performanței.
În teorie, este modelul ideal al suveranității administrative: banii rămân în oraș, serviciile sunt făcute ”în casă”, iar responsabilitatea nu mai poate fi externalizată. În practică, însă, această circularitate produce un mecanism aproape perfect de auto-absorbție a răspunderii. Primăria inițiază programul de deszăpezire. Consiliul Local îl aprobă. Firma Consiliului, condusă de Primărie, îl execută. Primăria verifică firma.
Iar când lucrurile nu funcționează, Primăria iese public și anunță, cu o gravitate aproape pedagogică, că firma a eșuat iar vinovații urmează să fie sancționați. Care vinovați? Managerul Anca, adică omul care a montat statui, bolovani ornamentali și panouri informative prin tot orașul, atenuând în cazul Urziceniului, imaginea de oraș la fel de bătrânicios ca edilul? Sau pe Iconaru, șeful coloanei auto, adică soțul directoarei economice a Primăriei, cea care conduce practic în municipiul administrația locală, scăpându-l pe Sava de toate belelele inerente stilului său de vechil edilitar?
Să fim serioși… Vorbim de un balet instituțional în care toți partenerii dansează în aceeași oglindă, și cam atât.
18 februarie, sau ziua în care nu a nins și peste incapacitatea administrativă
Episodul din 18 februarie a fost momentul în care coregrafia copy – paste pusă în scenă de Primărie și Salubritate s-a întâlnit cu realitatea meteorologică. Cod Portocaliu, viscol, strat consistent, înzăpezire rapidă, presiune pe artere, restricții de trafic în zonă. Nu o ninsoare sentimentală, de ilustrată de sezon, ci un test veritabil de capacitate administrativă. În acel moment, programul identic din ultimii ani s-a dovedit a fi exact ceea ce era: un document suficient pentru o iarnă liniștită, dar insuficient pentru o situație severă.
Ce s-a întâmplat în teren am văzut cu toții. Străzi principale și secundare acoperite de zăpadă compactată, intersecții cu acumulări, trotuare și alei dintre blocuri neintervenite cu zilele, utilaje inexistente sau improprii pentru volum mare de zăpadă.
Problema nu este că a nins mult. Problema este că programul local, oricum conceput pentru o iarnă obișnuită, nu pentru un episod de tip Cod Portocaliu, n-a fost pus nicidecum în operă, demonstrând faptul că, atunci când utilajele sunt aceleași numeric și structural de trei ani, și doar pe hârtie, când nu există niciun capitol de analiză post-sezon, nicio recalibrare în funcție de episoadele anterioare, nicio evaluare a vulnerabilităților urbane, strategia încetează să fie un instrument de management și devine un formular. O formă fără elasticitate. O procedură fără memorie instituțională. O promisiune fără adaptare.
Ziua de 18 februarie a arătat mai mult decât străzi troienite; a arătat absența unei prezențe administrative vizibile. Nu doar angajații firmei de salubritate au lipsit din peisajul urban al intervenției coerente, ci și reprezentanții Primăriei. Nu s-a simțit coordonare, nu s-a simțit asumare, nu s-a simțit acel reflex al administrației care iese în teren când orașul intră în blocaj. A fost, în schimb, un oraș care și-a săpat singur cărări către bulevard și o administrație care și-a pregătit comunicatul în birouri, la căldurică.
Primăria despre ea însăși: ”eșec evident”…
Comunicatul a venit la două zile după ninsoare, cu o sinceritate tardivă și o vină bine direcționată: ”Intervenția societății de salubritate la prima ninsoare consistentă a fost un eșec evident.” E greu să găsești o formulare mai limpede și, în același timp, mai involuntar auto-referențială. Pentru că societatea de salubritate nu este un actor autonom, nu este o entitate rebelă care a decis să ignore zăpada din proprie inițiativă. Este creația administrației, este sub controlul acesteia, este finanțată din bugetul local și funcționează în baza programului inițiat și aprobat tot de administrație.
Când Primăria anunță că analizează aplicarea sancțiunilor prevăzute în contract, trebuie spus că acest contract este expresia aceleiași voințe administrative care a produs și programul copy-paste. Nu există o frontieră între ”noi” și ”ei”. Există un cerc închis în care răspunderea se învârte fără să iasă din orbită.
În acest context, identitatea aproape perfectă a programelor de deszăpezire din ultimii ani nu mai este un detaliu tehnic; devine un simptom. Un simptom al unei culturi administrative care tratează iarna ca pe o formalitate anuală, nu ca pe un risc care trebuie reevaluat. Un simptom al filosofiei tăcute ”las-o, că merge-așa”, în care continuitatea șablonului înlocuiește analiza critică, iar repetarea documentului este confundată cu stabilitatea sistemului.
Concluzii în coadă de lopată
Blocajul social generat de ninsoare la Urziceni, suficient de grav încât să atragă o anchetă a Poliției, nu este doar o consecință a viscolului, ci a rigidității. Zăpada, oricât de abundentă, este un fenomen natural. Repetiția mecanică a unui program fără ajustări serioase este un fenomen administrativ. Iar între cele două diferența o face capacitatea de a învăța.
Dacă SC Salubritate Urziceni a fost creată pentru a păstra resursele în plan local și pentru a avea un control mai bun al cheltuielilor, atunci eșecul intervenției nu este doar un eșec operațional, ci și unul conceptual. Pentru că modelul local presupune, prin definiție, responsabilitate directă. Nu mai există ”firma din afară” pe care să o arăți cu degetul. Există doar propria ta construcție instituțională.
Urziceniul nu a fost surprins de ninsoare. A fost surprins de incapacitatea administrativă a unui primar pe care reflexele birocratice și obișnuința de a lăsa totul în seama altora în momentele critice l-au pierdut în zăpadă. Iar dacă anul viitor programul va fi din nou actualizat prin simpla schimbare a anului din titlu, orașul va rămâne, în esență, deszăpezit la fel: impecabil pe hârtie și paralizat în stradă.
