Potrivit investigatorilor revistei germane Blid, se pare că avem de-a face cu o conspiraţie cu ramificaţii extrem de întinse, din care fac parte sute de aşa-zişi intelectuali români, dar şi străini, precum fostul preşedinte maghiar Pal Schmitt sau fostul ministru german al Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg. Toţi aceşti demnitari ar face parte, spun adepţii teoriei conspiraţiei, dintr-o sectă care practică textul în grup şi pe lângă care masonii, illuminati şi alţii de genul ăsta sunt pionieri şi şoimi ai patriei.
Potrivit istoricilor care au avut curajul să se aplece asupra subiectului demn de romanele lui Dan Brown, gruparea s-ar intitula „Martorii lui Bunica”, personajul Bunica fiind învăluit în mister, deşi unii apreciază că ar putea fi vorba chiar de Ion Iliescu.
Acesta, afirmă ei, ar fi pus bazele organizaţiei în anii ’50, la Moscova, când copia lecţiile la marxism dialectic de la colegul său mai studios, Mihail Gorbaciov.
Apartenenţa la sectă s-ar face, se pare, în urma unui program bine stabilit: membrii confreriei se sună mai întâi, de fiecare dată la ora 5:53 dimineaţa (cifră cu semnificaţii oculte evidente), se întâlnesc pe ascuns şi îşi copiază unii altora lucrările de licenţă, masterat sau doctorat, în cadrul unor ritualuri de-a dreptul diabolice, al căror principal ingredient este textul în grup: unul ia de la altul prefaţa, celălalt bibliografia, iar celor mai puţini importanţi în ierarhie abia de li se permite să copieze sumarul, urmând ca lucrarea să şi-o facă cu mânuţa lor. Este clar că Victor Ponta ocupa un loc important în ierarhie, de vreme ce mai bine de jumătate din lucrarea lui de doctorat conţinea texte manglite de la alţii.
De altfel, apartenenţa la această sectă pare să fi fost principalul element luat în consideraţie la formarea guvernului Ponta, pentru că, pretind conspiraţioniştii, mai toţi membrii acestuia ar fi copiat de undeva, la viaţa lor.
Bivolaru confrimă!
Evident, această dezvăluire n-a rămas fără ecouri. Din Suedia, Gregorian Bivolaru a declarat, prin telepatie şi înghiţind întruna în sec, mai multor publicaţii româneşti: „Da, este adevărat, există această sectă care practică textul în grup şi care ne-a plagiat într-un mod ordinar! Pentru că noi, adevăraţii tantrişti, practicăm sexul în grup, ceea ce este o activitate mult mai plăcută. Aceşti demnitari trişti nu pot găsi plăcere şi descătuşare în sex, aşa că se adună prin sălile de bibliotecă şi copiază la greu! Sunt nişte impotenţi din punct de vedere intelectual, care o au mică! Inteligenţa, la ea mă refer, întrucât organele sexuale ei le au foarte mari, că altfel n-ar fi ajuns în guvern, nu? Dar mă bucur că s-a aflat adevărul şi nu întâmplător dezvăluirile au fost făcute în revista „Nature”. Aici a acţionat karma: însăşi natura protestează astfel împotriva unor indivizi care defrişează păduri întregi pentru a-şi trage ei la xerox lucrările de doctorat!
Asemenea ritualuri sângeroase, în plin secol 21, sunt condamnabile! Şi gândiţi-vă că acesta e doar începutul, căci, din informaţiile noastre, Martorii lui Bunica nu se vor opri aici, ci vor continua să copieze şi să multiplice tot, la greu: bancnotele din Monetăria Statului, ca să aibă cu ce plăti promisiunile făcute, taloanele de pensie, certificatele de handicapat perfect sănătos, diplomele de revoluţionar şi, nu în ultimul rând, voturile!”.