- Claudia Focșa a declarat, la solicitarea G4Media de a transmite un punct de vedere referitor la episodul de violență domestică din 2019: ”Tot ce pot să vă spun este că nu mai am nimic de comentat despre viața mea de familie. Sunt problemele noastre de familie și nu doresc sub nici o formă să devină subiect de dezbatere publică”.
- Dumitru Focșa nu a răspuns solicitărilor G4Media de a transmite un punct de vedere.
Conform consemnărilor instanței, femeia fusese lovită cu pumnul în zona bărbiei după ce Focșa consumase băuturi alcoolice și își pierduse cumpătul. În fața judecătorilor, bărbatul a recunoscut fapta și și-a motivat gestul spunând că a fost tulburat de divorțul anterior, că a venit ”încărcat sufletește” din voiaj și că își regretă fapta.
Dumitru Focșa a vorbit despre tratamentul psihiatric pe care îl urmează, în timp ce soția lui a spus că nu vrea nici ca el să plece de acasă pentru că nu are unde să meargă și nici ea nu vrea să părăsească domiciliul conjugal pentru că, la fel, nu are unde să se ducă.
Femeia a decis să mai dea o șansă relației, mai ales că cei doi urmau să adopte un copil, cu condiția ca Focșa să urmeze un tratament prescris de psihiatru și, o vreme, să locuiască sub același acoperiș ”ca doi străini”, rezumându-se la discuții despre ”strictul necesar”.
- ”(…) Reclamanta învederează instanţei că solicită obligarea pârâtului să urmeze tratamentul psihologic prescris de medic. Reclamanta precizează că nu solicită interdicţia de a locui împreună, deoarece pârâtul nu are unde să locuiască şi arată că nici ea nu ar avea unde anume să plece. În completare, reclamanta precizează că îşi doreşte ca pârâtul să îi dea timp, un răgaz. Reclamanta învederează instanţei că doreşte să locuiască împreună cu pârâtul. La interpelarea instanţei, reclamanta arată că sunt şanse de împăcare atâta timp cât pârâtul o înţelege şi se schimbă. La interpelarea instanţei, reclamanta precizează că nu solicită evacuare pârâtului din locuinţă, că doreşte să locuiască asemenea a doi străini şi să vorbească doar strictul necesar. Pârâtul precizează că îi pare foarte rău că a venit din voiaj încărcat sufleteşte şi a refulat în familie. Pârâtul precizează că băiatul pe care îl are din prima căsătorie, nu a mai vorbit cu el şi acesta este motivul pentru care a fost supărat. La interpelarea instanţei, pârâtul precizează că poate locui împreună cu reclamanta, de dragul acesteia şi de dragul fetiţei pe care urmează să o adopte. Pârâtul învederează instanţei faptul că s-a refugiat în alcool, dar a fost greşit acest refugiu. La interpelarea instanţei, pârâtul arată că suferă de un sindrom care necesită tratament îndelungat şi arată că nu are voie deloc să consume alcool şi precizează că nu este un alcoolic. Pârâtul precizează că a mai urmat un tratament în anul 2012, ca urmare a stresului acumulat. Pârâtul arată că a fost tulburat de primul divorţ, ulterior începând relaţia cu reclamanta din prezenta cauză, aceasta din urmă fiindu-i alături. Apărătorul pârâtului solicită instanţei respingerea prezentei cereri de emitere a ordinului de protecţie, faţă de poziţia reclamantei şi concluziile pârâtului”, se arată în decizia Judecătoriei Constanța din iulie 2019, prin care judecătorii au respins cererea procurorilor de a fi emis un ordin de protecție pentru victimă.
Context
La începutul anului 2023, pe numele deputatului AUR Dumitru Focșa a fost înregistrată o plângere pentru violență domestică în urma căreia soția lui, Claudia Focșa, a părăsit căminul conjugal. Polițiștii au consemnat că femeia avea ”urme vizibile de violență”, în timp ce parlamentarul a explicat public cum femeia a fost lovită de o ușă în timpul unei altercații.
Soția deputatului ex-AUR Dumitru Focșa a declarat, luni, la Antena 3, că își va retrage plângerea de pe numele parlamentarului care a agresat-o pentru că scandalul mediatizat intens a afectat partidul și nu vrea să îi facă niciun rău partenerului de viață. Claudia Focșa a mai declarat că divorțul rămâne valabil și nu își dorește decât ”să o ia fiecare pe drumul lui”. Femeia a mai spus că nu vrea să se răzbune pe soțul său ”sub nicio formă (…) după 13 ani petrecuți împreună. Claudia Focșa a mai spus că agresiunea a existat și că era normal să facă plângere la poliție, dar că nu credea că acest episod se va mediatiza.
Deputatul Viorel Focșa a fost exclus din AUR, iar liderul partidului, George Simion, i-a cerut public demisia, spunând că ”AUR trebuie să fie un exemplu”, că excluderea lui Focșa ”a fost o decizie grea”, dar că ”s-a gândit la mama, soția și viitoarea fiică”.
Dumitru Focșa a fost exclus din AUR, dar nu și-a dat demisia din Parlament, justificându-și fapta prin ”gelozia extremă” a soției. Mai mult, Dumitru Focșa a cerut, în cel mai cinic mod posibil, ”să fie lăsat să lupte împotriva violenței domestice în calitate de parlamentar”, anunțând indirect că nu are de gând să demisioneze din Legislativ. Focșa critică în comunicat Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată de Consiliul Europei în 2011, în scopul de a preveni violența, de a proteja victimele și de a trimite în judecată agresorii.
Episodul de violență domestică de care e acuzat deputatul AUR Dumitru Focșa chiar de către soția sa e ultimul dintr-un lung șir de evenimente în care liderii partidului extremist condus de George Simion au folosit violența fizică sau de limbaj. Recursul la violență a adus condamnarea repetată a AUR de către alte partide politice și de organisme ale societății civile.