Ei trebuie să stabilească de la ce a pornit incendiul devastator, care a luat opt vieți omenești. Nici până acum, cea de a opta victimă nu a fost găsită printre ruinele pensiunii.
Văzute de sus, ruinele pensiunii “Ferma Dacilor” sunt dovada că acolo s-au petrecut lucruri înfiorătoare. Între resturile calcinate, pompierii au găsit trupuri carbonizate.
Nepăsarea și vina autorităților, dar și rolul jucat de cel care se recomanda drept proprietarul fermei au făcut posibilă această tragedie născută dintr-o serie de complicităţi de neacceptat.
Flăcările au curmat opt vieți. Ceea ce șochează, în primul rând, este că șapte dintre victime aveau între 11 și 22 de ani.
Dintre cei trei copii care și-au pierdut viața, unul este al băiatul administratorului pensiunii.
Ceilalți doi copii sunt ai finului omului de afaceri Cornel Dinicu, cunoscut în lumea bodyguarzilor din cluburile de lux ale capitalei. Bărbatul de 48 de ani s-a aruncat în flăcări ca să-și salveze fiii, dar a pierit și el. Unul dintre băieți avea 16 ani, iar cel de-al doilea 11. Ambii făceau fotbal de performanță.
Antrenorul mezinului a scris pe Facebook că băiatul va fi pentru el ca un înger păzitor: „De azi înainte ești copilul cu care o să mă sfătuiesc zilnic și o să fii zilnic pe teren cu mine, cum ai fost în ultimul an și jumătate. Te iubesc! Drum lin, copile!”
Fratele celor doi sportivi, geamăn cu unul dintre ei, a supraviețuit. La fel şi mama lor. Cei doi au reuşit să iasă din foc. El a postat un mesaj impresionant: „Tata ,ai fost eroul meu , ești exemplu meu în viața ,nu îmi vine să cred că ai plecat așa repede din viaţa mea , nu îmi văd viaţa fără tine. (…) M-ați lăsat singur cu mama , o să am grijă de ea vă promit.”
Și Cornel Dinicu, proprietarul complexului Ferma Dacilor, și-a pierdut în incendiu băiatul de 11 ani. Era jucător de hochei. Părinții i-au cules echipamentul ars dintre ruine.
Marian Stan, martor: „Rămăsese cu un adidas al copilului în braţe, adică unde l-o fi găsit pe acolo şi ştia că e adidasul lui. Maică-sa avea crosele alea în braţe, deci oamenii sunt foarte tulburaţi, vă daţi seama.”
Potrivit unor surse din anchetă, tot acolo s-a prăpădit şi unicul fiu, în vârstă de 21 de ani, al unui general din Direcția de Informații a Armatei.
Pe rețelele sociale, prietenii și apropiații au postat mesaje de condoleanțe.
Aseară, pe pagina de Facebook a complexului turistic Ferma Dacilor a fost postată și o reacție, prima după tragedie. „Nu ne ies calculele, ne dau cu virgulă explicațiile, nu știm, nu concepem”, scrie în mesajul semnat „Familia Fermă Dacilor”. Apare și o confirmare: flăcările s-au extins „de sus în jos”, este menționat în postare.
Virgiliu-Daniel Nanu, prefectul județului Prahova: „În locația respectivă exista un sistem de alarmare incendiu, nu știu să vă spun dacă la momentul incendiului funcționa sau nu (…) trebuie făcută o cercetare, să vedem cine a montat acest sistem, cine l-a pus în funcțiune.”
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova face cercetări privind infracțiunile de ucidere, vătămare şi distrugere, toate din culpă, însă implicațiile în acest caz sunt mult mai ample.
A opta victimă este în continuare de negăsit
Au trecut trei zile și cea de-a opta victimă este de negăsit în continuare. Deși, de cum dă lumina pe dealuri, la Ferma Dacilor, cei din echipele de căutare se apucă din nou și din nou de treabă. Tot spun același lucru: temperaturile au fost atât de mari, iar focul a ars atât de mult timp, încât e foarte ușor să confunzi bucăți de mobilier de plastic arse cu ceea ce ar putea să fie rămășițele pământești ale celei de-a opta victime, din informațiile noastre fiind vorba de un copil.
Pe de altă parte, au început să apară reacții, sau, să le spunem mai bine urmări ale incendiului din cea de-a doua zi de Crăciun.
În ceea ce privește autoritățile din județul Prahova, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova a considerat că e normal să își dea demisia din funcția de conducere pentru a nu influența ancheta.
Pe de altă parte, șeful Direcției pentru Inspecție și Protecție de la ISU Prahova a fost destituit la cererea Ministerului de Interne de la București. Și, în egală măsură, în acest timp, procurorii desfășoară pe mai departe ancheta, încearcă să audieze cât mai mulți martori. Asta în timp ce rudele îndoliate au început deja să ia de la morga județului Prahova trupurile neînsuflețite și să se pregătească pentru înmormântarea celor care și-au pierdut la Ferma Dacilor.