„Obligă pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mediaş la plata către reclamanţi a echivalentului în lei la cursul BNR din data plăţii a sumei de 12.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs minorei L.E., precum şi a echivalentului în lei la cursul BNR din data plăţii a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs reclamanţilor LC şi LPI, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală de la data scadenţei (rămânerea definitivă a hotărârii) şi până la data plăţii efective”, se arată în decizia Tribunalului Sibiu.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Potrivit unui comunicat al Asociației Inițiativă pentru Responsabilitate Civică (IRUC), care a luptat în instanță pentru fetiță, aceasta a fost atacată și mușcată de un câine fără stăpân din vecinătatea blocului unde aceasta locuiește împreună cu familia ei, în iunie 2019, în timp ce se întorcea de la școală.
Conform comunicatului, asociația a obtinut, după 2 ani de luptă în tribunal, 17.000 euro daune morale pentru copilul atacat și pentru familia ei, mai ales că aceasta a suferit o dublă tragedie: mama fetiței, însărcinată fiind la momentul când s-a produs atacul, a pierdut sarcina de 20 de săptămâni din pricina șocului suferit.
„Familia victimei a apelat la ajutorul Asociației Inițiativă pentru Responsabilitate Civică, organizație constituită pentru a apăra drepturile victimelor atacate de maidanezi după cazul Ionuț Anghel. Vă reamintim că este responsabilitatea primăriilor să se asigure că nu există câini fără stăpân pe străzile și în spațiile publice încă din 2013 când a intrat în vigoare Legea lui Ionuț, copilul de 4 ani ucis de maidanezi aciuați pe un spațiu de lângă un parc central. Din păcate, multe primării nu își fac datoria ca dovadă că și după 8 ani de la tragedia din capitală, există încă orașe și municipii în care câinii fără stăpân reprezintă un pericol pentru sănătatea și viața cetățenilor și mai ales a copiilor”, se arată în comunicatul IRUC.
„Din perspectiva cuantificării daunelor, deși mari față de media obișnuită, raportat la suferința generată de incidentul în sine, apreciez că este nesemnificativă. Trauma suferită de minoră, victima câinelui maidanez, se va întinde pe o perioadă foarte lungă de timp, neexistând o opinie unitară cu privire la modul în care afectează psihicul minorilor astfel de traume, prin urmare despăgubirea obținută nu este suficientă. În ceea ce privește suferința părinților, care datorită acestui incident au pierdut un copil, mama suferind un avort la câteva zile de la incident, este lesne de înțeles. Aceștia au suferit un dublu prejudiciu, unul generat de suferință copilului mușcat de câine, care ar putea să nu mai fie niciodată același, și unul personal generat de pierderea unei sarcini și de vinovăția resimțită ca părinte, care nu a putut face mai mult pentru copilul lui. Astfel încât, despăgubirea acordată prin sentință apare a fi insuficientă”, a declarat avocata Carmen Bordei.
„Ducem o luptă tăcută, dar extrem de importantă pentru siguranța românilor și a familiilor lor. Nu ne sprijină nimeni, nu este o cauză populară deși ceea ce noi solicităm este să nu mai existe câini pe străzi, exact așa cum prevede și legea. Lăsați pe stradă, câinii fără stăpân pot ataca oameni sau pot fi chiar ei victimele abuzurilor. Locul lor nu este pe stradă iar primarii trebuie să înțeleagă că este responsabilitatea lor directă să găsească soluții pentru a aplica legea”, spune Ana Măiță, unul dintre membrii fondatori ai asociației.
Conform comunicatului IRUC, Primăria Mediaș nu și-a asumat niciun moment răspunderea încercând să dea vina pe parinți pentru incident.