Cresc împrumuturile în valută și cresc datoriile față de creditori străini – o consecință a faptului că sistemul financiar local nu poate absorbi necesarul uriaș de finanțare al statului, generat de deficitul bugetar în creștere exponențială, explică specialiștii consultați de Curs de Guvernare.
”Dacă ne uităm la datele BNR, creșterea datoriei externe provine de la stat. Datoria externă a firmelor se menține constantă. Statul în schimb se împrumută mai mult. Principalul risc este acela că, în caz de înrăutățire a climatului internațional, ne va fi foarte greu să ne finanțăm”, a comentat Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România.
”Nevoia mare de finanțare a României nu poate fi acoperită decât într-o măsură mică din surse interne”, a adăugat el.
Potrivit celor mai recente date MFP, datoria publică guvernamentală (calculată pe metodologie europeană) s-a situat la 860,1 miliarde de lei la jumătatea anului, ponderea datoriei externe urcând la 51,7%, – de la 50,8% la sfârșitul lui 2023, respectiv 46,4% înainte de pandemie.
România – datorie externă 53,2% din total; Polonia – 33,2% din total
În plus, ponderea împrumuturilor în alte valute a urcat la 53,2%, de la 51,8% în 2023, respectiv 48,8% înainte de pandemie.
Dacă ne uităm la situația Poloniei, spre exemplu, la nivelul primului trimestru al acestui an, datoria publică externă (în funcție de rezidența creditorului) era de doar 33,2% din total, iar datoria publică emisă pe piețe externe (în euro sau dolari) era de doar 25,3% din total.
Crește dependența externă pentru că sunt puțini cumpărători interni
Deși diversificarea este recomandată, un nivel prea ridicat al expunerilor în alte valute ar putea crea probleme pe viitor.
Un raport recent al băncii austriece Erste sublinia faptul că leul este cu supraevaluat cu 6% în raport cu euro. O depreciere a monedei naționale ar însemna o creștere a serviciului datoriei publice în euro.
După cum reiese din datele oficiale, datoria publică a României început să crească exponențial în contextul pandemiei.
În 2020 s-au adăugat peste 11 puncte procentuale din PIB la datorie, din cauza unui deficit bugetar foarte mare (9,8% din PIB), și a unei activități economice în scădere (PIB-ul s-a contractat cu 3,7%).
Problema este că România a continuat să aibă niveluri foarte ridicate ale deficitului și în anii ce au urmat: -7,2% din PIB în 2021, -6,3% din PIB în 2022, -5,7% din PIB în 2023 și -3,6% din PIB în primul semestru din acest an (în condițiile în care în partea a doua a anului se va resimți și efectul majorării pensiilor).