După ravagiile pe care le-a făcut ciclonul în țara noastră, la sfârșitul săptămânii trecute, specialistul a făcut câteva precizări în legătură cu fenomenele care ne așteaptă de sărbători.
“În ceea ce privește sărbătorile de iarnă, răspunsul cel mai simplu pe care îl pot da acum este că toate aceste episoade cu precipitații mai spre ninsoare vor favoriza ca măcar în zona de munte să fie strat de zăpadă în acea perioadă. Pentru partea mai joasă, incertitudinea este mult mai mare”, a spus Florinela Georgescu, la antena3.ro.
Conform informațiilor pe care le dețin meteorologii în prezent, se proconizează ca iarna să se manifeste cu furie în a doua jumătate a ei, respectiv după luna ianuarie.
“Ținând cont și de ultimele ierni, de primele estimări sezoniere, fenomenele cele mai severe sunt mai probabile în a doua partea a iernii, nu în decembrie. Sezonul trecut s-a încheiat cu un viscol foarte spectaculos pe data de 4 aprilie în regiunea Moldovei. A fost un strat de zăpadă mai mare ca pe tot parcursul iernii trecute“, a precizat specialistul.
Haos în România după prima ninsoare: copaci căzuţi, drumuri blocate, maşini distruse sau împotmolite, stâlpi avariați
Stâlpi avariați și localităţi întregi rămase fără energie, copaci căzuţi pe mașini sau șosele, drumuri blocate, acoperișuri smulse de vânt. Sunt doar câteva dintre efectele ninsorilor și vijeliilor înregistrate sâmbătă în mai multe județe din țară.
Mare pare a țării a fost sub incidența avertizărilor cod galben şi cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ şi viscol, iar fenomenele au creat haos în mai multe județe. Constanța și Tulcea s-au aflat sâmbătă seară sub cod roșu de vreme rea, fiind înregistrate peste 1.000 de apeluri la 112 cu situația din zonă.