George Simion își donează 90% din salariu dar face nuntă cu 10.000 de invitați
În declarația de avere publicată înainte să intre în Parlament, George Simion declara că nu deține apartamente, terenuri, bijuterii sau conturi în bancă. Acesta deținea doar un Ford Fieste fabricat în 2006. Principalul venit al acestuia era salariul de director de marketing la Idea Project, care i-a adus puțin peste 38.000 de lei.
După un mandat și jumătate în calitate de deputat, declarația de avere a lui George Simion a rămas aproape identică. Acesta nu deține în continuare vreo casă, teren sau bijuterii și nici nu are conturi. Totodată, conduce același Ford Fiesta din 2006, singura modificare fiind venitul său, care s-a mărit de aproape 4 ori la 146.000 de lei (12.000 de lei pe lună). Cu toate astea, George Simion susține că își donează 90% din salariu, însemnând practic că acesta trăiește lunar cu 1.200 de lei. În luna august a acestui an acesta își organizează nunta la care speră să aibă peste 10.000 de invitați.
Claudiu Târziu, credit la bancă de 45.000 de euro
Fostul copreședinte al AUR Claudiu Târziu raporta înainte să intre în parlament că deține un teren de 570 de mp în județul Argeș, au apartament în București și o Toyota Rav4 fabricat în 2001. La fel ca și George Simion, Târziu nu deținea bani în conturi bancare. Avea la schimb însă datorii de 134.000 de franci elvețieni (n.red: 680.000 de lei). Principalul venit al liderului AUR era de la Cosînzeana Edit, unde, pentru muncă de „marketing”, Târziu câștiga anual 15.200 de lei. La aceasta se mai adăugau și banii din publicistică care i-au adus 67.000 de lei.
După ce a intrat în parlament, Târziu a rămas cu același teren și același apartament, însă și-a schimbat mașina. Conform ultimei sale declarații, fostul copreședinte al AUR conduce acum un Hyundai fabricat în 2012. În continuare, acesta nu deține sume de bani în conturi bancare, dar are o nouă datorie, ca urmare a unui credit de 46.400 de euro contractat în 2022. În ce privesc veniturile, singura sursă de câștig a lui Târziu a fost indemnizația de parlamentar, care i-a adus anul trecut 146.000 de lei.
Nevasta lui Sorin Lavric i-a donat o casă și un teren
Liderul senatorilor AUR Sorin Lavric a intrat în parlament cu o locuință și a ieșit cu patru. Concret, în declația de avere din 2020, Lavric declara că deține un teren și o casă de locuit în Piatra Neamț, alături de soție. La acestea se adăugau un autoturism Renault Clio fabricat în 2019, iar în conturile bancare deținea 270.000 de lei. Cu toate astea, Lavric avea la acea dată un venit modic. Acesta câștiga anual 30.000 de lei de la Uniunea Scriitorilor unde era director de programe, adăugându-se alți 12.000 de lei din drepturi de autor. Soția acestuia în schimb, aducea în casă peste 200.000 de lei din salariul de procuror.
Intrarea în parlament a fost fructuoasă pentru familia Lavric care, în 2022, nota în declarația de avere că deține două terenuri, dintre care unul a fost donat de soția lui Sorin Lavric către senator, precum și două apartamente și două case de locuit. Una dintre case a fost la fel, donată către Sorin Lavric, de către soția acestuia. Liderul AUR conduce aceeași mașină, însă și-a deschis mai multe conturi bancare unde în total se regăsește peste 360.000 de lei. De cealaltă parte, senatorul are și nouă credite, care însumează aproape 500.000 de lei. În privința veniturilor, soția lui Lavric aduce în continuare o sumă mai mare prin salariul de procuror care în 2021 i-a adus peste 210.000 de lei, în timp ce liderul AUR a câștigat 153.000 de lei din indemnizația de senator, la care se mai adaugă 2.500 de lei din drepturi de proprietate intelectuală.