Astăzi, cotidianul La Stampa a publicat o anchetă incendiară, care vizează modul în care Vladimir Putin reușește să spioneze întreaga Europă, folosindu-se de antenele montate pe ambasadele Rusiei.
Potrivit publicației, ar exista, în total, 182 de astfel de antene, însă cea de pe Ambasada Rusiei de la Bruxelles ar fi capabilă să intercepteze informaţii din jumătate din ţările Europei.
Mai mult, se pare că rușii folosesc acest sistem în întreaga lume, mai ales în locurile unde serviciile secrete rusești sunt extrem de active.
Specialiștii susțin că multe dintre aceste sisteme nu comunică direct cu Moscova, ci se folosesc interceptări locale, iar ulterior, datele sunt decriptate și trimise în Rusia.
De asemenea, presa italiană a dezvăluit că mulți dintre cei peste 400 de diplomați ruși care au fost expulzați din statele europene erau, de fapt, informaticieni, specialiști IT și tehnicieni, care aveau grijă ca aceste antene să funcționeze normal.