Aceștia sunt acuzați că, la cererea Federației Ruse, au plasat două colete incendiare în sediul unei firme ucrainene de curierat, din centrul Capitalei. Bombele improvizate puteau provoca un dezastru, cu numeroase victime și pagube uriașe.
Serviciul Român de Informații anunță că cei doi ucraineni fac parte dintr-o rețea de sabotori care vizează țările europene, rețea controlată de serviciile secrete ruse.
Cei doi ucraineni, unul de 21 de ani, celălalt de 24, au fost prinși în trafic, de agenții de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate, după ce au fost filați.
Veniseră din Polonia și, mai devreme, au depus două colete cu conținut exploziv-incendiar la sediul din București al companiei Nova Post, una dintre cele mai mari companii de curierat din Ucraina. Aparent, pachetele ar fi trebuit expediate în Ucraina, via Moldova. În realitate, susține SRI, „scopul lor era distrugerea prin incendiere a unui sediu al companiei Nova Post din municipiul București.”
Substanțele incendiare erau ascunse în interiorul unor piese auto și căști audio, alături de componente de monitorizare a locației prin GPS.
Cele două colete în care erau ascunse dispozitivele explozive improvizate, ce puteau fi declanșate în orice moment și care puteau să explodeze și să provoace distrugeri prin incendiere într-un bloc locuit de sute de familii, au fost descoperite de autorități la timp, iar pirotehniștii SRI le-au dezamorsat.
Specialiștii DIICOT susțin că, în combinație, odată inițiate, cele două substanțe folosite de ucraineni artizanal ar fi provocat un incendiu de proporții, care se putea propaga din zona firmei de curierat, plină de colete din carton, la clădirile învecinate – un real pericol pentru un număr mare de persoane.
Complotul, orchestrat de Rusia
Serviciul Român de Informații anunță că operațiunea de sabotaj a fost instrumentată de Federația Rusă.
Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI: „România continuă să rămână în această perioadă ținta agresiunilor Federației Ruse. Se urmărește, în continuare, diminuarea suportului acordat de aceste state Ucrainei.”
În urma operațiunii puse la cale de Serviciul Român de Informații, împreună cu servicii de intelligence din străinătate, dar și cu ofițerii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate și ai Direcției Generale de Informații a Armatei, procurorii DIICOT i-au reținut pe cetățenii ucraineni pentru acuzația de tentativă de acte de diversiune. Iar un judecător de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
În timp ce, la București, era anunțată capturarea celor doi suspecți ucraineni, premierul Poloniei dezvăluia, pe contul său de socializare, că Agenția de Securitate Internă de la Varșovia a arestat opt suspecți care pregăteau acte de sabotaj împotriva unor instalații militare poloneze.
Pe de altă parte, specialiștii în securitate afirmă că arestările din Polonia și România sunt un răspuns ferm la acțiunile de război hibrid declanșate de serviciile secrete rusești. Dar și că episodul dejucat la București seamănă izbitor cu cele de anul trecut, când o operațiune rusă secretă viza declanșarea unor incendii la bordul avioanelor cargo sau de pasageri care zburau dinspre Europa spre Statele Unite și Canada. Atunci, dispozitivele incendiare improvizate s-au aprins în centre logistice ale DHL din Leipzig, Germania, și Birmingham, Marea Britanie.








