România are de departe cel mai mic procent de angajați la stat din totalul forței de muncă, respectiv 13,6% – aproape jumătate din media europeană de 23%, scrie Profit.
Analizele și sondajele, inclusiv cele interne, arată însă că problema majoră în sistem nu este numărul lor, ci proasta calitate a pregătirii lor.
Potrivit Eurostat, din cei 8,6 milioane de angajați ai României, doar 1,18 milioane lucrau în sectorul public, în anul 2024. Asta înseamnă o proporție extrem de scăzută, de numai 13,6%, în condițiile în care media UE este de 22,9%.
Cele mai mari procente se află în țările nordice, cunoscute însă pentru serviciile publice ireproșabile și un nivel ridicat de încredere a populației în instituțiile statului.
Suedia conduce topul european cu 34% din totalul forței de muncă angajat la stat. Norvegia, care nu este membră UE, are chiar și mai mult: 34,9%. Urmează în top Danemarca (29,8%) și Finlanda (29,9%), apoi state recunoscute pentru politicile lor sociale elaborate: Franța (27,1%), Germania (25,1%), Olanda (25,6%), Irlanda (26,3%), Belgia (28,9%), Austria (22,7%).
La polul opus, cu 13,6%, România se află cu mult în urma vecinei sale, Bulgaria (17,2%) și a Italiei (17,3%).
Studiile și sondajele realizate chiar în rândurile angajaților la stat din România arată însă că nu numărul lor reprezintă cauza proastelor servicii pe care le oferă, ci calitatea lor profesională.
Numeroasele încercări de reformare a angajaților la stat au eșuat, indiferent de partidul care a avut ”curajul” să le inițieze.
Restructurarea inițiată acum de premierul Ilie Bolojan este doar ultima dintr-un lung șir de încercări. De fiecare dată, reformele au eșuat, iar cu fiecare victorie împotriva cetățeanului de rând, angajatul la stat și-a dezvoltat o auto-imunitate.
Treptat, angajații la stat au devenit stat în stat. Se pot verifica doar ei între ei, își pot da calificative doar unul altuia, se acoperă reciproc și au devenit, practic, intangibili.
Angajații la stat au învins toate încercările de reformă
În ultimii 20 de ani, România a avut un calendar dens de reforme în administrația publică, prin legi, strategii naționale și proiecte finanțate UE. Fiecare guvern a propus capitole de reformă administrativă în programul său.
Au existat strategii oficiale, programe UE, legi și ordonanțe de urgență dedicate. Nu am dus lipsă de inițiative, ci implementare inconsecventă, fragmentată și dese ori blocată politic – arată sursa citată.
Iată care au fost principalele valuri de reformă pe care statul în stat al angajaților la stat le-a învins, de fiecare dată: 2002–2006 – PHARE și pre-aderare; 2006–2010 – Statutul funcționarului public modernizat; 2010–2015 – Descentralizare, recrutare pe merit și digitalizare; 2014–2020 – Strategia pentru Consolidarea Administrației Publice (SCAP / SSPA); 2016–2020 – Integritate și achiziții publice transparente; 2016–2020 – planuri de integritate în instituții; 2021–2026 – Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Strategia pentru Transformare Digitală; 2022 – începutul implementării efective cu apeluri și achiziții lansate; 2023–2024 – lansare de platforme pentru managementul resurselor umane.
95% dintre angajații la stat sunt convinși că reforma promisă nu-i va atinge
Numărul angajaților la stat a rămas relativ constant în acești ani, chiar dacă are o proporție în economie mai scăzută decât în UE. Însă studii interne au scos la iveală că nu numai numărul contează.
“În contextul post-alegeri, un mesaj s-a repetat pe toate canalele politice: Sistemul public trebuie reformat, eficientizat și curățat de balast. Prea mulți angajați, prea puțină eficiență, prea multe salarii pentru prea puține rezultate. Teoretic, o veste care ar fi trebuit să bage măcar un fior în rândul celor din sistem, dar nu, în realitate, funcționarii publici NU se tem că își vor pierde locul de muncă. Cei mai mulți (36,7%) o tratează cu o vagă îngrijorare, de formă, ‘într-o oarecare măsură’.
Asta înseamnă că aproape 95% dintre angajații din sectorul public nu cred că eficientizarea anunțată de politicieni îi va atinge în vreun fel, și, sincer, dacă ne uităm la istoricul promisiunilor ratate de „reformă a statului”, probabil că au dreptate.
Dar tocmai aici stă problema. Nu poți vorbi despre eficiență și responsabilitate publică într-un sistem în care se știe, și se simte, că nimeni nu pleacă, indiferent cât (sau cât de prost) muncește. Adevărul e că România nu va reuși nicio reformă reală până când sistemul de evaluare al performanțelor individuale bazat pe indicatori de rezultat nu va pătrunde și în instituțiile statului”, a arătat recent Bogdan-Costin Fârșirotu, președintele Centrului de Formare APSAP.
Angajații la stat s-au auto-imunizat față de realitate
Într-un final, Centrul a întrebat direct dacă “există în instituția în care lucrați persoane care nu își îndeplinesc responsabilitățile și care ar trebui concediate?”.
Conducătorul Centrului arată că “răspunsurile arată o auto-imunizare colectivă față de realitate”.
Doar 10,1% au avut curajul (sau onestitatea) să spună că există mai multe persoane care ar trebui să plece. Alți 22,3% admit că sunt câteva cazuri izolate. Dar 38,1% au preferat o variantă „soft”: există probleme, dar persoanele în cauză ar trebui „mai bine evaluate și motivate”.
Și 29,5% consideră că absolut toți angajații din instituția lor își fac treaba corespunzător.
“De fapt, acest răspuns dezvăluie una dintre cele mai mari slăbiciuni ale sistemului public din România: incapacitatea de a recunoaște și sancționa sub-performanța. Cultura instituțională nu tolerează adevărul incomod și funcționează într-o logică de protecție reciprocă”, încheie Fârșirotu.
