Achiziția imobiliară a fost făcută la insistențele soției primarului Clujului.
Cei care locuiesc în zona respectivă spun că locuinţa a fost construită de o polițistă care lucrează la Serviciul de Înmatriculări și Permise de Conducere, pe două parcele concesionate în perioada 2003-2004, de către Primăria Apahida, la o sumă modică, după cum scrie Foaia Transilvană.
”Doamna în cauză a avut două parcele de 500 de metru pătrați pe care le-a comasat într-un singur lot de 1.000 de metri pătrați, pe care a construit o casă cu vedere la lac. Această proprietate a fost cumpărată de Emil Boc”, a declarat pentru sursa citată unul dintre polițiștii care locuiesc în zonă. Casa are vedere la lacurile de pescuit dar nu este situată în imediata apropiere a acestora.
Proprietatea are 105 mp și a costat 115.000 de euro. Terenul este de 1.000 de mp, având perspectivă foarte bună asupra lacurilor. Primarul nu a trecut în declarația de avere vreun credit nou, ceea ce arată că acest nou imobil a fost plătit cu bani adunați din economiile de anii trecuți.
Primarul Clujului declara la finalul aprilie 2021 că a cumpărat o casă în Câmpenești. Surse apropiate familiei Boc au declarat pentru Foaia Transilvană că primarul Clujului nu și-a dorit foarte tare să cumpere această locuință. În schimb, Emil Boc a cedat în fața insistențelor soției lui, Oana Boc, care este cadru didactic la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș Bolyai.
Oana Boc a scris mai multe cărți de poezie pe care le-a publicat la edituri de prestigiu şi se pare că locuința de la Câmpenești care are o terasă foarte generoasă cu privire la lacurile din zonă îi va aduce Oanei Boc inspirația de care are atât de multă nevoie.