Individul se află în custodia carabinierilor, iar magistrații italieni au decis că va rămâne în arest.
Anchetatorii au revenit la casele celor două românce pentru a ridica probe noi, în încercarea de a reconstitui seara crimelor în cele mai mici detalii. Asta în timp ce principalul suspect, individul 24 de ani din județul Botoșani, a refuzat să dea declarații în fața instanței din Agrigento, unde a fost dus pentru confirmarea mandatului de arestare.
Amar Edgar Nedelkov este în arest pentru uciderea Deliei Zărnescu și a Mariei Rus, două prietene de 58 și 54 de ani.
Crimele au avut loc după ce suspectul participase la petrecerea dată de una dintre femei. Jurnaliștii italieni spun că individul a încercat să-i ducă pe carabinieri pe o pistă greșită, și anume că și-ar fi petrecut noaptea de joi spre vineri împreună cu iubita sa.
Gabriele Terranova, jurnalist Grandangolo Agrigento: „Are o logodnică de 24 de ani, tot româncă, iar aceasta i-a demontat alibiul. El i-a cerut iubitei să spună că au fost împreună la bar în acea noapte. Prietena a negat, însă, varianta lui”.
Edgar Nedelcof este un cunoscut al polițiștilor din Naro, dar cu antecedente penale pentru altercații, distrugere și incendiere la o fermă la care a lucrat.
Soțul Mariei Rus, una dintre victime, susține că îl cunoștea pe suspect și că l-ar fi ajutat chiar el să muncească în Italia.
Florin Rus, soțul Mariei Rus: „L-am dus la lucru două zile și după nu l-am mai dus la lucru, nu l-am mai luat cu noi. Nu, nu! A mai furat și a mai dat foc la sera cu flori, a mai furat porci, era agresiv”.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă îl plasează la locul crimelor.
Gabriele Terranova, jurnalist Grandangolo Agrigento: „Avea cazier judiciar pentru distrugere, furt, amenințare și incendiere, dar nu pentru tentativă de crimă. Sunt o mulțime de camere, mai mult de 20 pe ambele străzi, care l-au surprins intrând și ieșind de acolo”.
Anchetatorii au adus și un câine de urmă pentru a depista substanța pe care a folosit-o suspectul pentru a incendia trupul Mariei Rus.
Irene Milsenda, jurnalist Grandangolo Agrigento: „Echipele speciale ale brigăzii de pompieri au sosit astăzi la Naro pentru anchetă mai precisă în interiorul locuinței Mariei, iar miercuri vor veni și carabinierii din Mesina pentru casa Deliei”.
În ziua în care Delia și Maria vor fi înmormântate, în Naro, orașul în care au avut loc crimele, va fi zi de doliu declarat de municipalitate.