La ședința de plen a Consiliului Superior al Magistraturii care a început la ora 11:00, a participat și ministrul Justiției Radu Marinescu.
Pe ordinea de zi a plenului nu era trecută și eliberarea avizului consultativ fără de care premierul nu-și poate angaja răspunderea pe proiectul care crește vârsta de pensionare.
Totuși, agenda ședinței a fost suplimentată, iar membrii CSM au dat un aviz negativ.
Acum că a fost emis avizul, chiar dacă este negativ, premierul poate începe procedura de angajare a răspunderii pentru reforma pensiilor magistraților.
Șefa CSM: „Am devenit o adevărată țintă a unei campanii de ură”
Președinta CSM, Elena Costache, a acuzat, în ședința Consiliului încare a fost emis avizul, că magistrații au fost „supuși unui veritabil asediu partea lideri unor politici”:
„Au ajuns să influențeze într-o asemenea manieră opinia publică încât am devenit o adevărată țintă a unei campanii de ură, de denigrare, de dezinformare, în care toate reacțiile noastre firești într-o astfel de luptă au fost prezentate într-o manieră neconformă realități.
Stiți cu toții și este de notorietate că, cel puțin de șase luni de zile, ne-am desfășurat activitatea în niște condiții cu care nu știu dacă Consiliul, ca instituție, s-a mai confruntat, poate doar vechiul consiliu, în perioada 2018-2019, la modificările la Legile Justiției”.
Costache a spus că, „chiar și în aceste condiții”, membrii CSM și instituția au „dat dovadă de bună credință”, iar „toate reacțiile noastre au fost pe măsura atacurilor și a acestei campanii de denigrare”.
„Nu am alergat după privilegii pentru că nu avem astfel de privilegii”
Ea a spus că s-a ajuns ca „justiția să reprezinte principala problemă în această țară, ca justiția să fie tratată ca o chestiune care trebuie scoasă în afara oricărui sistem democratic, care trebuie demonizată și fără rezolvarea acestei probleme țara nu își poate parcurge drumul european”:
„Consider că, așa cum am spus, toate reacțiile noastre au fost pe măsura atacurilor la care am fost supuși și că noi am avut la bază, contrar celor afirmate public în numeroase rânduri, doar idea de salvgardare, de apărare și de consolidarea statutului.
Nu am alergat după privilegii pentru că nu avem astfel de privilegii. Nu am alergat după bani, nu am alergat după nimic din ceea ce ar putea să ne întărească așa-zisa putere, pentru că puterea noastră este cea dată de constituție și dacă am făcut ceva în toată această perioadă nu a fost decât să luptăm pentru apărarea independenței, a cărui prezervare are un impact direct asupra cetățeanului, asupra justițiabilului, ca fiind cel care beneficiază de actul de justiție.
(…) Cei care au pornit toată această situație, care au generat-o nici până la această oră nu au înțeles să iasă public și să spună adevărul și nu au înțeles să-și ceară scuze, în opinia mea”.
Pașii până la asumarea răspunderii în Parlament
Cel mai probabil, premierul își va angaja răspunderea pentru reforma pensiilor săptămâna viitoare.
Acum că a primit avizul, premierul va convoca ședința de Guvern pentru a adopta proiectul. Apoi, va fi trimis în Parlament, unde senatorii și deputații pot depune amendamente. Ele vor fi analizate într-o nouă ședință a Executivului, unde pot fi adoptate sau nu.
După această a doua ședință, prim-ministrul Bolojan vine în Parlament pentru a-și angaja răspunderea.
Proiectul poate fi apoi atacat la CCR de grupurile parlamentare, de Înalta Curte de Casație și Justiție, de președinte sau de către Avocatul Poporului.
Judecătorii Curții Constituționale vor decide dacă reforma este sau nu constituțională. Dacă va trece testul de constituționalitate, legea merge spre promulgare.
Ultima dată CCR nu a analizat prima varianta a reformei pensiilor magistraților din motive de procedură, pentru că Guvernul nu așteptase 30 de zile pentru avizul CSM, fără să analizeze textul propriu-zis al legii.
Magistrații din toată țara, consultați pe proiectul pentru care Guvernul așteaptă avizul CSM
În toată țara, au loc luni, 24 noiembrie și marți, 25 noiembrie, adunările generale ale procurorilor și judecătorilor, în care magistrații își exprimă, la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere cu privire la noul proiect de lege care le crește vârsta de pensionare. Luni, Curtea de Apel București, de exemplu, a respins proiectul Guvernului.
Reforma, sub presiunea banilor europeni
Ca România să nu piardă 231 de milioane de euro din PNRR, reforma pensiilor magistraților trebuie să fie adoptată până pe 28 noiembrie. Adoptarea acestei noi încercări de reformă depinde însă de avizul CSM, pentru că CCR a declarat neconstituțională prima lege din cauza faptului că Guvernul nu a așteptat 30 de zile pentru aviz.
Conform proiectului de lege al Guvernului Bolojan, cuantumul pensiei de serviciu pentru magistrați va fi de 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă avută în activitate.
În prezent, pensia de serviciu a magistraților reprezintă 80% din ultimul salariu brut, dar nu mai mult decât ultimul salariu net încasat.
Trecerea la vârsta standard de pensionare de 65 de ani se va face în 15 ani, în loc de 10 ani cât prevedea proiectul anterior.
Magistrații se vor putea pensiona în continuare anticipat, cu condiția să aibă o vechime de 35 de ani, dar dacă nu au împlinită vârsta de 65 de ani se va aplica o penalizare anuală „de 2% până la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public”.








