Cristian Cioacă avea de executat 15 ani și opt luni, după gratii
Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a vorbit la un post de televiziune despre această situație. Ea a mărturisit că pune la îndoială veridicitatea deciziei Instanței din Pitești cu privire la sentința lui Cristian Cioacă.
„Inițial pedeapsa a fost mai mare, de 18 ani. Însă dumnealui (n.r. Cristian Cioacă) a contestat sporul ce i s-a acordat și Instanța din Pitești i-a înlăturat din spor și a rămas doar 15 ani și opt luni.
Din acest considerent spun eu că nu a avut în vedere la acel moment – și poate că nici la acest moment nu o să aibă în vedere – adevăratele aspecte care ar conta în acest dosar și anume: faptul că dumnealui nu a recunoscut niciodată săvârșirea faptei, că a săvârșit fapte deosebit de grave, a încercat să șteargă urmele crimei, a dat publicității conținutul corespondenței electronice a Elodiei.
Instanța ar trebui să aibă în vedere aceste aspecte și nu că a avut un comportament normal în închisoare, așa cum trebuie să îl aibă orice deținut. Eu am suspiciuni în modul în care se va desfășura și acest dosar”, a declarat avocata la Antena 3.
De asemenea aceasta afirmă că bărbatul a primit tratament preferențial în închisoare pentru că a fost polițist. Totodată, „a beneficiat de anumite avantaje. Colegii dumnealui au spus aceste lucruri. În ziua de Crăciun a ieșit în permisie. Alți deținuți nu au avut această posibilitate.
Faptul că dumnealui a fost polițist și provine din Pitești, poate că acest lucru l-a ajutat”, a mai precizat Crina Radu.