“Nu ştiu cui să-i cer mai repede explicaţi: constructorului, preşedintelui Consiliului Judeţean, ISC-ului, Ministerului Dezvoltării. Părerea mea este că ancheta trebuie să se desfăşoare rapid. Am înţeles că există o solicitare – am vorbit cu domnul Sorin Grindeanu – şi la nivelul CNAIR-ului de a se face o expertiză rapidă. Am văzut implicarea prim-ministrului, care a şi propus acolo un proiect al Armatei, ca cetăţenii să nu aibă de suferit”, a declarat Ciolacu la Parlament.
Marcel Ciolacu a adăugat că, din punct de vedere politic, “nu se ştie cine are implicarea cea mai mare”.
“Din punct de vedere politic, am vorbit cu domnul Arsene, nu ştiu cine are implicarea mai multă cu adevărat. Consiliul Judeţean este beneficiar, dar nu cel care urmăreşte fazele nici de proiectare, nici de expertiză. Şi eu cred că domnul Arsene are maturitatea politică – eu ştiu că este un bun coleg – şi în perioada anchetei cred că o suspendare a dânsului din funcţia de preşedinte a PSD-ului de la Neamţ ar detensiona acest moment, până când vin rezultatele anchetei. (…) Am avut discuţi, deoarece este colegul meu şi este normal să avem aceste discuţii. Ca şi toţi românii, sunt îngrijorat de ce se întâmplă. Am înţeles că la nivelul Ministerului Transporturilor există obligativitatea de a fi controlate aceste poduri, care sunt în subordinea Ministerului Transporturilor, din 6 în 6 luni să fi verificate – informaţie pe care mi-a dat-o domnul ministru al Transporturilor. Trebuie să vedem ce este executat la Dezvoltare”, a explicat liderul PSD
El a susţinut că trebuie verificat dacă proiectul este cel corect.
“Ştim cu toţii că astfel de lucrări sunt urmărite la fiecare fază de către Inspectoratul de Stat în Construcţii şi vreau să ştiu cap-coadă ce s-a întâmplat la acest pod şi aştept o decizie şi o anchetă cât mai rapidă. (…) Poţi să fii şi preşedintele CJ şi cred că preşedintele României – nu poţi decide să deschizi un pod după bunul plac al tău. A existat o decizie, undeva, de s-a dat în trafic acest pod. Nici eu, nici prim-ministrul, nici preşedintele Senatului, nici preşedintele Iohannis, nici preşedintele CJ nu putem decide să dăm drumul la un pod. Haideţi să vedem cine a luat această decizie”, a mai afirmat Ciolacu.
Un pod peste râul Siret, care face legătura între localităţile Sagna şi Luţca din judeţul Neamţ, s-a prăbuşit recent, în timp ce pe el treceau un autocamion cu nisip şi o autoutilitară.
Drulă: PSD apără mafioții
Drulă citează declarația lui Ciolacu care spune că „Ionel Arsene are maturitatea politică să se autosuspende din funcţia de preşedinte al PSD Neamţ”
„Traducere: PSD apără mafioți, ca de 30 de ani încoace. Curaj, Marcel, fă-te că ești șef de partid, nu protectorul lui Ionel și Ginel!”, afirmă Drulă de cealaltă parte.