Noi detalii despre lupta pentru înlocuirea lui Putin
Unul dintre aceștia este Dmitri Patrușev, fiul fostului șef al FSB Nikolai Patrușev, care are ”ipotetic” șanse să preia funcția de președinte.
”În primul rând, tatăl său este cel care vrea să-l vadă președinte”, a spus Budanov.
Cu toate acestea, șanse mai multe ar avea Serghei Kirienko, considerat drept arhitectul politicii Kremlinului de anexare a teritoriilor ucrainene.
”Ar fi dornic să-l înlocuiască pe Putin. Kirienko se vede pe scaun”, a mai spus șeful serviciilor militare ucrainene.Despre fostul președinte Dmitri Medvedev, Budanov a precizat că este puțin probabil să încerce să-l destituie prin forță pe Putin. ”Se vede succesorul unui astfel de transfer de putere mai mult sau mai puțin pașnic”, a declarat el.
KirienkoSerghei Kirienko este un inginer și om politic rus, care a fost cel mai tânăr premier al țării, ocupând funcția la vârsta de 35 de ani, în mandatul fostului președinte Boris Elțîn.
În prezent, este adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale ruse, fiind considerat un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin.
Confruntare între Putin și șeful grupului Wagner
Lui Vladimir Putin i s-a cerut socoteală din partea șefului grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, privind prestația armatei ruse. Șeful Wagner şi-ar fi exprimat personal rezervele, în faţa preşedintelui rus Vladimir Putin, faţă de felul în care comandanţii militari ruşi gestionează Războiul rus în Ucraina, potrivit surselor citate de Washington Post.
La rândul său, Ramzan Kadîrov, unul dintre aliații de bază ai lui Vladimir Putin, e de părere că răspunsurile Rusiei la bombardamentele trupelor Kievului sunt slabe.
.