Acesta a recunoscut faptele si a acceptat o pedeapsa de 6 ani de detentie. PSD s-a constituit parte civila si solicita recuperarea a peste 700.000 de lei, bani cheltuiti ilegal de Draghici din subventia de la stat, potrivit Știrilor TVR.
Pe 2 ianuarie 2019, fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, iubita lui de atunci, Irina Tănase și o prietenă a acesteia, au plecat într-o vacanță în Maldive, se arată în dosarul DNA de la Tribunalul București. Procurorii susțin că cei trei au plecat la Sofia cu o aeronavă privată. La întoarcere, după 18 zile, au folosit același avion privat de la Istanbul la București. A costat peste 100 de mii de lei, aproape 93.000 de lei chiria avionului și peste 7.000 de lei costuri de degivrare. Banii au fost achitați din subvenția primită de PSD de la stat, arată procurorii.
Procurorii DNA susțîn și că avioanele private cu care Liviu Dragnea s-a întors din Estonia și a plecat în Israel, în aprilie 2018, ar fi fost achitate de PSD din subvenția de la stat. Aceasta deși avea bilete de avion de linie achitate de Camera Deputaților. În schimb, s-ar fi decontat sume mult mai mari, se arată în documentele DNA.
Agenția de turism a facturat de la PSD 166.422 lei, cu 70.935 lei mai mult decât suma plătită proprietarului aeronavei. PSD a închiriat aeronava în condițiile în care costurile de întoarcere în țară erau deja suportate de către Camera Deputaților și Senatul României.
La întoarcerea din Estonia, în aeronava privată a fost și președintele de atunci al Senatului Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a fost audiat la DNA că martor și a declarat că nu-și amintește dacă a venit cu avion privat sau de linie, de la Talin la București, și nici dacă era în același avion cu Liviu Dragnea.