I se impută, printre altele, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist, ori xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
La ieșirea din sediul instituției, Georgescu a fost așteptat de susținători și de soția sa, Cristela.
Reporter: „Domnule Georgescu, de ce v-au adus? Aveți legături cu Federația Rusă, așa cum suspectează procurorii?”
Călin Georgescu: „Ha, ha, ha.”
Cu această exclamație Călin Georgescu a intrat – susținându-se în cârje – în sediul Parchetului General. Fostul candidat independent la Președinția României a fost oprit pe o stradă din București și dus la audieri cu mandat.
Un antreprenor apropiat de Elon Musk, cu 2 milioane de urmăritori pe rețeaua X, a prezentat imagini din momentul în care Georgescu a fost abordat de Poliție. Secvențele sunt filmate de șoferul lui Călin Georgescu.
– Este o activitate dispusă iar noi trebuie să o punem în aplicare.
– Vă uitați la mine? Ești sigur?
– Da!
– Bine.
– Sunt foarte sigur. Sunteți un cetățean al României iar eu trebuie să aplic legea.
Pană să coboare din mașina, Călin Georgescu, și-a sunat avocatul după care a avut o rugăminte.
– Aș vrea să mă duc la o toaletă, se poate?
Apoi când polițistul l-a rugat să semneze mandatul de aducere, conform procedurilor, a încercat să îl înfrunte.
– Sunteți sigur că o faceți ca la carte?
– Da, da.
– Dacă era ca la carte, nu ajungeam aici.
– Am mers la școală, domnul Georgescu…
– Uitați-vă bine în ochii mei, ați fost la școală sigur?
– Nu cred!
Călin Georgescu este acuzat de promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate. Într-un discurs susținut în Piața Universității acesta a reluat cuvintele și gesturile mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război.
Georgescu este acuzat și de aderarea la o organizație cu caracter fascist. Prezentă în 37 de județe, aceasta era condusă de Marian Motocu – trimis în judecată pentru propagandă legionară, antisemitism și xenofobie. Organizația lui Motocu – spun surse din anchetă – avea ca scop organizarea de acțiuni violenţe împotriva politicienilor, judecătorilor și minorităților etnice dar și organizarea de așa-numite „gărzi patriotice” pentru ocuparea instituțiilor statului. Unele dintre aceste lucruri reies și dintr-o discuţie telefonică între cei doi.
Interceptare telefonică – discuție între Călin Georgescu și Marian Motocu:
Marian Motocu: „Partidele politice și lumea politică în sistemul actual nu pot exista.”
Călin Georgescu: „Marian, dacă lucrurile merg bine, o să încep în ianuarie. Vreau să înțelegi că există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc. Când va fi să fie atunci o să ai locul tău în această acțiune.”
După această convorbire, Marian Motocu a sunat la Ambasada Rusiei și a cerut să vorbească cu adjunctul atașatului militar dar nu i s-a răspuns…
Interceptare telefonică – Marian Motocu a sunat la ambasada Rusiei:
– Mă numesc Motocu Marian. Vreau să vorbesc cu colonelul Ignatiev Evgheni.
– Ok. Așteptați, vă rog. (SUNĂ ȘI NU RĂSPUNDE).
În rechizitoriul prin care Marian Motocu a fost trimis în judecatată, procurorii au scris că acesta propunea să strângă o sută de mii de oameni ca să răstoarne actuala conducere a statului și să ardă toate steagurile Ucrainei arborate în România. În același timp, Motocu a instigat la violențe față de evrei, uciderea și incendierea caselor acestora.
Câteva zeci de manifestanți, între care George Simion și mai mulți parlamentari AUR s-au adunat în fața Parchetului General pentru a protesta față de aducerea lui Călin Georgescu.
Flancată de gărzi de corp, şi-a făcut apariţia la parchet şi Cristela Georgescu. „Am venit să fiu alături de soțul meu” – ar fi spus aceasta.
În dosarul în care a fost audiat soțul ei, procurorii au dispus continuarea urmării penale pentru șase capete de acuzare: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informaţii false, și fals în declaraţii în formă continuată. Călin Georgescu mai este acuzat și de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război, precum și de sprijinirea unor organizații cu caracter antisemit.
Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar după cinci ore de audieri. La ieșirea din sediul Parchetului General nu a comentat acuzațiile.
Călin Georgescu: „Nu mă mai surprinde nimic, ne aminteşte de comunismul din ‘50, mergem înainte”