CEDO a respins marți solicitarea lui Călin Georgescu, care atacase la Curtea Europeană decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.
”Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis astăzi, reunindu-se în complet de Camera și în baza unui vot unanim, să nu indice nicio măsură provizorie în cauza Călin Georgescu c. România (cererea nr. 37327/24).
Cauza privește anularea de către Curtea Constituțională a României a alegerilor prezidențiale în care dl. Georgescu a fost candidat. Dl. Georgescu ceruse adoptarea de măsuri provizorii, în particular ca decizia Curții Constituționale să fie suspendată și procesul electoral să fie reluat. Curtea a respins cererea de măsuri provizorii ca fiind în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curții (măsuri provizorii)”, a transmis CEDO, într-un comunicat oficial.
Decizia a venit în timp foarte scurt, la doar o lună după ce Călin Georgescu a atacat statul român la CEDO.
În hotărârea sa, instanța supremă a Europei a constatat că decizia CCR nu a încălcat niciun drept al lui Călin Georgescu.
Potrivit CEDO, ”măsurile provizorii (precum cea solicitată de Călin Georgescu – n.red.) sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenție care, dat fiind natura sa, nu ar putea fi reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea fi repusă in situaţia anterioară sau despăgubită în mod corespunzător”.
În consecință, CEDO a decis, în unanimitate, că ”cererea dlui Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă”, iar acțiunea acestuia nu are niciun temei. De asemenea, CEDO ”a decis să nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate”.
Textul integral al deciziei CEDO în cauza Călin Georgescu vs România
”Cererea de măsuri provizorii
Reclamantul, Călin Georgescu, este cetățean român, s-a născut in 1962 si locuiește la Mogoșoaia (România).
La 24 noiembrie 2024 a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România, al doilea tur de scrutin fiind programat să aibă loc la 8 decembrie 2024. Dl Georgescu a fost candidat și s-a calificat pentru al doilea tur de scrutin.
La 6 decembrie, în temeiul articolului 146 f) din Constituția României, Curtea Constituțională a României a anulat întregul proces electoral (decizia nr. 32 din 6 decembrie 2024). Ea a decis ca alegerile pentru Președintele României sa fie reluate în integralitate și reorganizate de către Guvern la o dată ulterioară. Decizia pronunțata este definitivă.
La 16 decembrie 2024, invocând încălcări ale drepturilor sale prevăzute de articolele 6 (dreptul la un proces echitabil) si 13 (dreptul la un remediu efectiv) din Convenție si de articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție (dreptul la alegeri libere), dl. Georgescu a solicitat masuri provizorii in temeiul articolului 39 din Regulamentul Curţii împotriva deciziei nr. 32 din 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale a României care anulase procesul electoral al alegerilor prezidențiale în curs la data pronunțării acesteia. El a cerut in mod specific suspendarea efectelor deciziei Curții Constituționale pana la soluționarea cauzei sale la Curte, pentru a preveni un prejudiciu ireparabil asupra drepturilor democratice ale reclamantului si ale cetățenilor romani; sa fie obligat Guvernul României sa reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur de scrutin, și să organizeze turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale; sa oblige statul român sa adopte măsuri pentru remedierea prejudiciilor democratice, prin restabilirea încrederii in procesul electoral
Decizia Curţii
Decizia a fost adoptată, în unanimitate, de o Cameră compusă din șapte judecători. In decizia sa, Curtea a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulament, măsurile provizorii sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenție care, dat fiind natura sa, nu ar putea fi reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea fi repusă in situaţia anterioară sau despăgubită în mod corespunzător. În plus, astfel de măsuri nu pot fi adoptate decât în circumstanțe excepționale, atunci când acest lucru este necesar în interesul părților sau pentru buna desfășurare a procedurii.
Curtea a respins cererea dlui Georgescu ca fiind in afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulament. Luând in considerare cererea prezentată, împreună cu temeiurile si motivele pe care aceasta se bazează, Curtea a decis in conformitate cu practica sa bine stabilită că cererea dlui Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă în înțelesul articolului 39 din Regulamentul Curții.
Curtea a considerat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentului Curții și a decis sa nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate”.