Potrivit ultimei sale declarații de avere, Niculae Bădălău, vicepreședinte al Curții de Conturi, a primit în ultimul an un salariu lunar de aproape 5.300 de euro de la această instituție.
Suma totală încasată de Bădălău de la Curtea de Conturi a fost 317.741 de lei, ceea ce înseamnă un salariu lunar de 26.478 de lei (5.295 de euro).
În 2021, el a vândut un teren intravilan pentru care a încasat 600.000 de euro, mai precizează declarația de avere.
În prezent, familia Bădălau are în conturi 660.058 euro, 32.832 de lei și 7.029 de dolari.
Mai mult, deține în proprietate bijuterii de 25.000 de euro și tablouri în valoare de 12.000 de euro, dar are și două case și patru terenuri.
Propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile
Niculae Bădălău a fost reținut pentru 24 de ore de DNA pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și trafic de influență. Fostul senator PSD se va prezenta luni la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DNA arată că fostul senator PSD „i-ar fi pretins unui primar de comună” să atribuie un contract unei societăți administrate de o rudă a acestuia „lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii”.
De asemenea, Bădălău „i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului” plus „un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obţină pentru aceeaşi firmă”. DNA arată că Niculae Bădălău i-ar promis primarului suma totală de 170.000 de euro.
Demis doar dacă va fi condamnat definitiv
Curtea de Conturi a informat duminică noaptea că nu-l va demite pe Bădălău decât dacă va fi condamnat definitiv.
„Precizăm faptul că, potrivit articolului 54 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ,,de la data trimiterii în judecată penală, membrii Curții de Conturi și auditorii publici externi sunt suspendați de drept din funcțiile lor. În caz de condamnare definitivă, ei sunt demiși de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.’’
Niculae Bădălău amai fost urmărit penal în 2013 pentru trafic de influență.